Actualitate

A furat o trusă de manichiură și un porc

Recidivistul a comis un lung șir de furturi, cele mai multe prin spar­gerea unor locuințe, de unde a furat tot ce putea fi ușor valorificat. În urma unei spargeri a luat chiar și o trusă pentru întreținere/ mon­taj unghii.

Vrea o pedeapsă mai blândă
Individul din zona Orăștiei se află după gratii pentru furturile comise anul trecut, însă a cerut instanței de judecată schimbarea încadrării ju­ri­dice a faptei într-o singură infrac­țiune de furt calificat, pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă. Solicitarea sa a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, însă a fost respinsă. Procurorii au probat faptul că tânărul a comis patru infracțiuni de furt calificat, iar preju­diciul este unul semnificativ. Deja a fost condamnat la o pedeapsă finală de peste cinci ani de închisoare cu exe­cutare. În fața judecătorilor, reci­divistul a susținut că nu și-a făcut nicio­dată un plan în comiterea infrac­țiunilor. Ca exemplu, acesta a susținut că profita de împrejurările favorabile explicând cum a furat un porc de circa 40 de kilograme dintr-o gospodărie. A încercat poarta unei gospodării și, cum era deschisă, a ajuns la grajd unde a văzut în jur de 20 porci. Apoi, el a povestit cum a furat și televizorul, şemineul metalic, bormaşina, etc., şi le-a pus într-un cărucior metalic. În urma deciziei Curții de Apel Alba Iulia, care este definitivă, individul rămâne cu pedeapsa dictată de instanța de fond. (M. Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura