ActualitateComunitate

A atins nivelul maxim de umplere!

Ieri s-a înregistrat prima umplere a la­cului de acumulare Gura Apelor, la Nivelul Normal de Retenție, de 1.072,5 metri deasupra mării. Prefectul ju­de­țului, Călin Marian, a participat la acest moment im­portant în istoria de peste 35 de ani a ame­najărilor hidroener­ge­tice hune­do­rene din Munții Retezat, îm­preună cu subprefectul Lorincz Szell.
Printre invitații conducerii „Hidroe­lec­trica” reprezentată de președintele di­rec­toratului, Bogdan Badea, s-au aflat de­pu­tatul PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, fos­tul director al „Hidroconstrucția”, Ioan Radu, dar și reprezentanți și angajați
ai cons­tructorilor. Organizatorul eveni­men­­tu­lui, Ioan Prip, directorul Sucursalei Hidro­cen­trale Hațeg, a invitat oficialitățile pre­zente să taie panglica,să scrie în „Cartea de Onoare” a companiei și să parcurgă cei 460 de metri ai corona­men­tului barajului. Centrala de la Gura Apelor se află în proces de retehnologizare, investiția fiind de a­proape 80 milioane euro.
Amenajarea hidroenergetică Râul Mare Retezat exploatează potențialul hidro­ener­getic al unui bazin hidrografic de 300 kmp și cuprinde acumularea Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și Clopotiva. Urmează finalizarea cu fonduri guver­na­men­tale a Aducțiunii Secundare Râu Băr­bat – Debușare Gura Apelor, care ar putea aduce Sistemului Energetic Național un aport suplimentar de energie de apro­xi­mativ 65,7 GWh/an. Hidrocentralele Rete­zat şi Clopotiva au o putere instalată de 349 MW iar apa străpunge muntele prin cei aproape 50 de kilometri de galerii sub­terane. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura