Politica si administratie

Sunt vizate noi modernizări la spitalul din Brad

Magdalena Șerban

Pediatria și Obste­trica-Gineco­logia din cadrul Spitalului mu­ni­cipal Brad se află în atenția conducerii lo­cale, dorindu-se rea­bi­li­tarea lor prin Pla­nul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Din bani europeni nerambursabili
„Municipalitatea se ocupă de acest proiect, unitatea noastră fiind în sub­or­dinea administrației publice locale. Reabilitarea celor două secții va in­clude acoperiș, izolare termică, inte­ri­oare, tâmplărie, etc, adică ceea ce se va stabili în raportul tehnic. Vrem doar să ne organizăm astfel încât să existe continuitate în actul medical, însă să vedem și cum vom face asta. Mai ales că în cazul Obstetricii-Ginecologiei, fluxul pacientelor este unul mare, fiind multe nașteri și, în medie, cam trei ope­rații pe zi. Nu vin doar din zona Brad, ci avem chiar din Orăștie, Hațeg și alte colțuri ale județului. Fiecare preferă să nască asistată de medicul ales, așa că explicația ține în special de me­dicii care activează la noi. Spitalul are porțile deschise pentru toată lumea care are nevoie, nu con­tează de unde vine. În concluzie, vor fi niște lu­crări de anvergură și merită orice efort. Avem noroc să fim mereu spri­jiniți și înțeleși de autoritatea publică locală, primarul Florin Cazacu având o mare deschidere către sis­temul medical brădean, lucru pentru care dorim să mulțumim. Un colectiv me­­di­cal bun și o infrastructură con­formă cu cerințele și necesitățile ac­tuale cred că reprezintă dezideratul oricărei unități sanitare”, a afirmat Ioan Cobori (foto), managerul Spita­lului Municipal Brad. Acesta a mai amintit de faptul că și Ambulatoriul se află în proces de modernizare, totul ducând la dezvol­ta­rea condițiilor oferite bol­na­vilor care calcă pragul ins­tituției fie pentru con­sult și tra­tament, fie pentru internare și in­tervenții ulterioare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura