Au fugit cu stingătorul din benzinărie
Echipamentul de stingere cântărea 150 de kilograme, însă acest lucru nu i-a oprit pe doi bărbați din Petroșani să-l fure dintr-o benzinărie.
Prejudiciul a fost recuperat
Un angajat a sesizat furtul și a alertat un echipaj al Poliției Locale Petroșani, iar agenții au reușit la scurt timp să dea de suspecți. Luați la întrebări, cei doi hoți au sărit la bătaie iar polițiștii locali au fost nevoiți să-i încătușeze. ”La ora 18.10, în timp ce se aflau în serviciu de patrulare în zona benzinăriei Mol din cartierul Aeroport, polițiștii locali au fost sesizați de angajatul stației că a fost informat de un cetățean că două persoane au sustras din incinta stației un extinctor de dimensiune mare (aproximativ 1 m și 150 kg) și au plecat cu el între blocuri, pe str. Aviatorilor. Polițiștii locali au procedat la căutarea suspecților, aceștia fiind localizați în aproximativ 10 minute pe str. Aviatorilor bl. 60-62, în zona garajelor. Cei doi au devenit agresivi fizic și verbal, refuzând legitimarea, motiv pentru care au fost încătușați și conduși la sediul poliției municipale pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun. Prejudiciul a fost recuperat și predat angajaților stației Mol”, a declarat Gheorghe Bacriș, șeful Biroului Circulație din cadrul Serviciului Poliției Locale Petroșani.
Primarul a cerut mai multe echipaje de jandarmi
Edilul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, după ultimele evenimente petrecute în localitate, a cerut Prefecturii Hunedoara sprijin, după ce în municipiu au avut loc mai multe fapte de natură penală. ”În ultima perioadă în municipiul Petroșani s-au înregistrat mai multe fapte antisociale, inclusiv infracțiuni ce aduc atingere integrității persoanei. Crearea și menținerea unui climat de securitate pentru cetățean trebuie să reprezinte o prioritate de grad zero pentru orice administrație publică, precum și pentru Guvernul al cărui reprezentant în teritoriu sunteți. Conlucrarea interinstituțională a avut întotdeauna rezultatele scontate, iar Poliția națională și Jandarmeria, pe lângă agenții Serviciului Poliției Locale din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, pot să contribuie la restabilirea ordinii de drept. În acest context vă solicit, domnule prefect, să analizați cu celeritate și să dispuneți instituțional masarea unor patrule ale Inspectoratului de Jandarmi al Județului Hunedoara în municipiul Petroșani, până la restabilirea climatului de liniște și siguranță în localitatea noastră”, i-a transmis primarul Iacob Ridzi prefectului Călin Marian. Edilul șef consideră că este nevoie de o suplimentare a echipajelor de ordine publică, inclusiv prin prezența activă a jandarmilor, pentru a descuraja faptele de natură penală, astfel încât să se ajungă la o escaladare a ratei infracționalității.
„În urma solicitării primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, de a lua măsuri pentru a restabili climatul de liniște și siguranță în localitate, împreună cu șefii structurilor M.A.I. din județul Hunedoara, am luat decizia de a crește numărul de patrule care vor fi prezente pe străzile municipiului Petroșani. Dacă până acum erau 4 patrule săptămânale, de acum înainte vor fi 14 patrule în cursul unei săptămâni!
Echipele mixte vor fi compuse din personal specializat al poliției, jandarmeriei, poliției locale și un echipaj special de intervenție, în caz de forță majoră. Siguranța oamenilor este pe primul loc și cred cu tărie că acest demers va descuraja escaladarea fenomenelor de infracționalitate. Prezența intensă a acestor echipe va putea corecta orice derapaj semnalat”, a fost răspunsul prefectului de Hunedoara. (M.Gânju)