Comunitate

Ultimele zile când se mai poate patina la Deva

Magdalena Șerban

Duminică, devenii și nu numai, își pot lua adio de la patinoarul de la Poalele Cetății, cel puțin până la finalul anului când autoritățile speră să-l pună în circuit, din nou. Capacitatea sa maximă este de 90 de persoane pe serie și s-a dovedit unul dintre obiectivele cele mai căutate, mai cu seamă în perioada sărbătorilor de iarnă.

Topiți după distracția pe gheață
„A fost foarte apreciat pe parcursul sezo­nului rece, observând chiar o creștere a numărului de clienți, în comparație cu anii trecuți. Copiii au fost sătui de cursuri online, de jocuri pe calculator, de stat în casă și program limitat de pandemie și reguli, așa că abia au așteptat să alunece pe gheață și să se bucure de aer curat. Iar ca șansele la distracție să fie maxime pentru cât mai mulți, pe toată durata funcționării patinoa­rului, cei cu vârsta până în 12 ani și cu domiciliul în Deva au avut acces gratuit. Tarifele au fost mai mult decât rezonabile pentru restul, cu toate că valul de scumpiri s-a resimțit în orice domeniu. Astfel, 10 lei s-au achitat pentru fiecare serie de patinaj (două ore) și tot 10 lei pentru închiriere de patine, pentru fiecare serie de patinaj (două ore). Copiii cu vârsta sub cinci ani au avut acces cu patinele doar însoțiți de persoane echipate adecvat pentru acest sport. Și pentru că legea e peste tot și pentru toată lumea, toți cei care au utilizat patinoarul artificial, de la mic la mare, au fost nevoiți să respecte întocmai regulamentul de func­țio­nare afișat la intrarea în incintă. Și nu în ultimul rând, era musai să aplice măsurile în vigoare impuse la nivel central în vederea prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV. Le mulțumesc atât pentru înțe­legere cât mai ales pentru că ne-au fost alături. Cu siguranță îmi doresc să revină cu drag, în fiecare iarnă. Ne cerem scuze dacă au existat cazuri când lumea a trebuit să aștepte la rând, dar ca orice spațiu de recreere, are o limită maximă de persoane (pe serie). Principalul este că s-au distrat și au rămas cu amintiri prețioase“, a spus Irinel Faur (foto), directorul Serviciului Pu­blic de Întreţinere şi Gospodărire Munici­pală Deva, entitate economică în adminis­trarea căreia se află locația. De amintit că patinoarul are o suprafață de 450 de metri pătrați, iar programul de funcționare pentru aceste ultime zile de week-end e în intervalul orar 10:00-22:00.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura