Comunitate

În 2019, taxe şi impozite locale nemajorate la Mărtineşti

Primarul din Mărtineşti, Adinel Botescu (foto), va propune în următoarea şedinţă de Consiliu Local ca în 2019, taxele şi impozitele să nu sufere majorări, rămânând astfel la nivelul valoric practicat în acest an.
Asta, deoarece, spune el, populaţia are şi aşa prea multe neajunsuri şi greutăţi.
„Nu vrem să mărim nici o grilă de impozitare. Nu ne dorim să împovărăm şi mai mult cetăţenii. Probleme foarte mari nu sunt cu încasările. Există ceva persoane fizice care nu şi-au achitat dările, iar de cele juridice nu prea avem parte, în sensul în care sunt foarte puţine societăţi în aria noastră administrativă. Trimitem pe teren agenţi fiscali, iar comunitatea fiind mică, mulţi achită din bun-simţ sau din ruşine. Amenzile ne chinuie. Ne confruntăm cu şoferi profesionişti care iau amenzi şi nu le plătesc la timp şi cu tinerei teribilişti ce le primesc pe urma încălcării vitezei, dar nu le comunică şi părinţilor. Oricum, atunci când vin să ne solicite adeverinţe, nu le emitem până nu-şi onorează restanţele la buget. Ar mai fi de luat în calcul şi cei plecaţi din zonă, care s-au ales cu moşteniri, dar nu prea îi interesează obligaţiile fiscale. În total, adunăm la bugetul local anual circa 500.000 de lei, cumulând impozitele cu veniturile generate de concesionarea păşunii publice şi foarte puţin din exploatarea fondului forestier. Din 120 de hectare cât deţinem, abia facem rost de lemne pentru foc. Amenajamentul silvic rămâne în vigoare şi la anul, iar cel pastoral e finalizat pentru comună şi se lucrează la cel aferent fâneţelor cetăţenilor“, a spus Adinel Botescu, primarul comunei Mărtineşti.
Acesta crede că 2019 va fi un an de strâns cureaua la maximum, dat fiind faptul că proiectele de investiţii câştigate din bani europeni şi guvernamentali necesită cofinanţări ori implică diverse cheltuieli nedecontabile. Cât priveşte 2018, îl consideră un an dificil, pornind cu un minus de 500.000 de lei la buget. Rectificarea aplicată recent a mai redus din deficit, însă nu în totalitate. (M.Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura