Actualitate

94,99 la sutã din elevi au trecut de Bac

Nicolle Ebner

În judeţul Hunedoara, procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat este de aproape 95 la sută. În rezultatul final pot surveni modificări ca urmare a sutelor de contestaţii ce s-au depus ieri după-amiază.    

Acelaşi procent din ultimii doi ani
„Bacalaureatul s-a desfăşurat în parametri normali, fără incidente, cu profesionalism, iar rezultatul de aproape 95 la sută promovabilitate este unul real, ce se încadrează în limita celor din ultimii doi ani. În ceea ce priveşte contestaţiile, ne aşteptăm ca numărul acestora să ajungă la 300, dar este ştiut faptul că nu întotdeauna contestaţiile au dus şi la mărirea notelor”, a declarat Sorin Radu, inspector şef al IŞJ Hunedoara.

Un singur 10 „curat”
La examenul de bacalureat s-au înscris 4.407 elevi, dar s-au prezentat doar 4.392, deoarece 5 au pierdut startul din motive încă necunoscute. Patru elevi au fost eliminaţi în timpul examenelor, iar 216 au fost respinşi, peste 99 la sută dintre aceştia obţinând medii mai mici de 5,99. Din datele centralizate reiese faptul că 4.172 elevi au trecut examenul de bacalureat, aproape jumătate din numărul celor admişi (48,92 la sută) obţinând note între 9.00 şi 9,99. În judeţ, s-a obţinut o singură notă de 10, iar procentul de promovabilitate este de 94, 99 la sută.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura