Pensionară jefuită în propriul apartament
O pensionară de 69 de ani din municipiul Hunedoara a fost furată de 1.630 de lei din propria locuinţă, după
Citește mai multO pensionară de 69 de ani din municipiul Hunedoara a fost furată de 1.630 de lei din propria locuinţă, după
Citește mai multTribunalul Hunedoara a respins contestaţia lui Marcel Compodi faţă de hotărârea Judecătoriei Deva de a-l aresta preventiv, decizia instanţei fiind
Citește mai multO tânără de 20 de ani din comuna Toteşti va trebui să răspundă în faţa legii pentru că a urcat
Citește mai multCâteva zeci de mii de turişti se estimează că vor ajunge în sezonul de vară pentru a-şi petrece concediul în Munţii Retezat. Salvamontiştii intră în „alertă”, pentru că afluxul de turişti aduce cu sine şi un număr crescut de accidente.
Citește mai multAngajaţii unei societăţi aflată în subordinea administraţiei locale au primit prime în bani chiar înainte cu două zile de ziua votului pentru alegerile locale. Firma se află în insolvenţă iar surse judiciare spun că ar putea fi întocmit un dosar penal pentru a se stabili dacă este vorba de mită electorală sau bonificaţiile s-au acordat în baza legii.
Citește mai multRomeo Beja, fost vicepreşedinte al LSMVJ Pentru toate încercările sale de a scăpa de pedeapsa de cinci ani de închisoare,
Citește mai multInterviu cu Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva – Care sunt siturile din România care fac parte
Citește mai multLt. col. Viorel Demean, şeful ISU Hunedoara Pentru mobilizarea şi coordonarea exemplară a echipajelor din subordinea sa în cazul
Citește mai multConceptul de controale ”friendly” a fost adoptat de o instituţie judeţeană care trebuie să vegheze la siguranţa populaţiei şi să
Citește mai multEchipa României de gimnastică s-a clasat pe locul 6 în finala senioarelor, dovedind că necalificarea la Jocurile Olimpice e conformă cu realitatea. Fără Larisa Iordache şi Diana Bulimar, accidentate, şi doar cu experimentata Cătălina Ponor, gimnastele tricolore au ocupat antepenultima poziţie din finală, fiind depăşite de ţări precum Franţa, Elveţia sau Italia. Totuşi, lidera actualei echipe a României a mai salvat prestaţia României, cucerind două medalii de bronz în finalele pe aparate.
Citește mai multDeţinătoarea Cupei României la futsal, Autobergamo Deva, s-a clasat pe locul 4 în acest sezon al Ligii I, după ce a fost învinsă în finala mică, jucată la Braşov, de United Galaţi, scor 3-6 (1-1). Alb-vişiniii au intrat relaxaţi în duelul contra gălăţenilor, jocul lor abundând de ratări incredibile.
Citește mai multCampioana Ligii a IV-a Hunedoara, Hercules Lupeni, nu a avut şansă la tragerea la sorţi pentru stabilirea adversarului în barajul de promovare în eşalonul trei. Astfel, trupa din Valea Jiului a dat peste cel mai puternic obstacol, urmând să întâlnească în dublă manşă campioana judeţului Timiş, care se va alege între Ripensia Timişoara şi Voinţa Maşloc.
Citește mai multAdobe Spark Post este o aplicaţie realizată de cea de-a doua companie din lume în domeniul programelor pentru calculator, specializată în principal pe aplicaţii de prelucrare a imaginilor sau creare de grafică pe calculator.
Citește mai mult