Actualitate

Suspiciune de mită electorală la Vulcan

02-Marius-DanciMaximilian Gânju

Angajaţii unei societăţi aflată în subordinea administraţiei locale au primit prime în bani chiar înainte cu două zile de ziua votului pentru alegerile locale. Firma se află în insolvenţă iar surse judiciare spun că ar putea fi întocmit un dosar penal pentru a se stabili dacă este vorba de mită electorală sau bonificaţiile s-au acordat în baza legii.

Circa 200 de angajaţi ai SC Pregoterm Vulcan, societate edilitară aflată în subordinea Consiliului Local Vulcan şi a primăriei din localitate, au primit, vineri, chiar înainte de alegeri, prime de 500 de lei sau mai mari. Muncitorii au fost recompensaţi cu câte 500 de lei iar şefii lor cu prime mai mari, susţin unele surse. Societatea este în insolvenţă iar conducerea ei în mijlocul unui scandal de corupţie.
”Nu există nici o explicaţie pentru acordarea acestor prime, societatea se află în insolvenţă, are datorii la stat. Mai este problema delapidării, nu este nici o sărbătoare şi acei angajaţi nu au primit niciodată prime. Concluzia mea este că s-au acordat electoral, sperând să câştige simpatia a 200 de lucrători”, susţin sursele noastre.
De cealaltă parte, directorul societăţii subordonate municipalităţii Vulcan, Marius Danci (foto), susţine că primele au fost acordate legal, în baza unei decizii a Adunării Generale a Acţionarilor, care se numeşte participarea salariaţilor la profit şi nu are legătură cu alegerile.
O plângere ar urma să fie făcută către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru a se stabili dacă este vorba de mită electorală sau primele acordate angajaţilor se încadrează în lege. În urmă cu circa trei luni, cei doi şefi ai firmei de salubritate din municipiul Vulcan au fost ridicaţi de procurori, fiind cercetaţi pentru delapidare, abuz în serviciu ori complicitate la aceste infracţiuni. Prejudiciul este calculat la suma de 800.000 de lei. Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan şi adjunctul acestuia, Cezar Onceriu, au fost plasaţi sub control judiciar, iar procurorii au mai decis să pună şi sechestru pe averea lui Danci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura