Alin Simota, condamnat la un an de închisoare
După două amânări, magistraţii Judecătoriei Petroşani au dictat sentinţa în cazul fostului vicepreşedinte al PNL Hunedoara, Alin Simota (foto).
Citește mai multDupă două amânări, magistraţii Judecătoriei Petroşani au dictat sentinţa în cazul fostului vicepreşedinte al PNL Hunedoara, Alin Simota (foto).
Citește mai multEdilul şef al localităţii Lupeni, Cornel Resmeriţă, a fost reţinut luni de procurorii DNA, iar ieri a fost prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare, fiind suspectat de fapte de corupţie.
Citește mai multAstăzi, magistraţii Tribunalului Cluj ar putea da sentinţa în dosarul în care a fost contestată legalitatea avizului de mediu pentru deponeul ecologic care urmează a fi construit între localităţile Băcia şi Bârcea Mare.
Citește mai multDin câte se pare, locuitorii satului Bălata vor avea din ce în ce mai puţine motive de nemulţumire faţă de Mihai Irimie, primarul comunei Şoimuş. Acesta le-a arătat cât de receptiv poate fi la problemele localnicilor, oferindu-le exact ce au cerut.
Citește mai multAlexandru Mărginean, consilier local în Hunedoara Pentru că este suspectat de conflict de interese, deoarece pe lângă funcţia de consilier
Citește mai multRăzvan Marcu, arcaş legitimat la SCM Deva Pentru că, la Campionatul Naţional desfăşurat la Iaşi la începutul anului, a fost
Citește mai multCând eşti mic şi pricăjit, nu te bagă nimeni în seamă. Dar atunci când te faci mare şi îţi pune
Citește mai multPână în luna decembrie, un număr de 174 de cadre didactice din judeţ şi-au depus dosarul şi au fost înregistraţi în aplicaţia Ministerului Educaţiei pentru participarea la examenul de definitivat din acest an.
Citește mai multUnul dintre cei mai buni câini de salvare-căutare urbană din România aparţine Detaşamentului de Pompieri Hunedoara.
Citește mai multMai ţineţi minte timpurile în care nu se putea găti fără rântaş? Acel extrem de nesănătos amestec de grăsime şi făină arse? Probabil că acum nu mai facem acest amestec toxic, dar vă asigur că mai bine de jumătate din alimentele consumate în restaurante sau gogoşile din colţul străzii au fost prăjite în grăsimi.
Citește mai multÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar în care 16 persoane, printre care şi Nicolae Dan Oproiu, din Orăştie, au fost judecate pentru infracţiuni privind legea siguranţei naţionale a României.
Citește mai multDosarul în care Anca Maria Murg (foto stânga) şi Vasile Benegui (foto dreapta) au fost condamnaţi la 20 de ani
Citește mai multIeri dimineaţă, în faţa centrului comercial Ulpia Shopping Center din municipiu, şoferul unui taximetru a intrat pe contrasens şi a
Citește mai multDin cauza modului defectuos în care s-au executat lucrările de reparaţii la podul de la Şoimuş, firma care s-a ocupat de acestea a fost amendată.
Citește mai multIeri, la Tribunalul Hunedoara, contestaţia formulată de Vişinel Toader, petroşăneanul acuzat de viol, a fost respinsă ca nefondată. În consecinţă,
Citește mai multOvidiu Pleşcan (foto), Mihaela Ciociu şi Silviu Mihăiţă Praţa, cei trei tineri din Valea Jiului acuzaţi de proxenetism, rămân încă
Citește mai multAstăzi, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), procesul comisarului şef, Traian Berbeceanu (foto) şi al anchetatorilor săi
Citește mai multŞahista Oana-Magdalena Şchiopu, de la CS Vulcan, este lideră cu maximum de puncte, după primele patru runde, la categoria nouă
Citește mai multUn număr de 20 de jucători au participat la reunirea echipei de fotbal Minerul Uricani, care a avut loc la
Citește mai multDupă „încălzirea” reuşită de la raliul zăpezii „Winter Rally Covasna”, pilotul Mihai Cîmpeanu este încrezător într-un parcurs de top în etapele Campionatului Naţional, afirmând că îşi propune clasări cât mai fruntaşe.
Citește mai mult