Firma care repară podul de la Şoimuş, amendată

3 februarie 2015 | 2 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

03 reparatii pod Soimus (1)Oana Mihnea

Din cauza modului defectuos în care s-au executat lucrările de reparaţii la podul de la Şoimuş, firma care s-a ocupat de acestea a fost amendată.
Deşi s-a lucrat vreme de mai multe zile la podul de peste Mureş şi circulaţia a fost îngreunată din cauză că s-a circulat, alternativ, pe câte un singur sens, se pare că scopul nu fost atins în totalitate. Mai exact, şi la această oră, asfaltul este plin de gropi şi denivelări, deşi acestea trebuiau să dispară odată cu finalizarea lucrărilor. Prin urmare, Poliţia Rutieră a luat măsuri şi a amendat firma care a executat reparaţiile, conform OUG 195/2002.
Potrivit comisarului şef Dan Micu, şeful Serviciului Rutier al IPJ Hunedoara, „din cauza gropilor, şoferii sunt nevoiţi să intre pe contrasens pentru a le putea evita. De asemenea, pe acel sector de drum se înregistrează valori mari ale traficului şi se creează ambuteiaje. Săptămâna trecută, pe o distanţă de aproximativ un kilometru, s-a format o coloană de maşini, la intrarea dinspre Deva pe pod. Pentru încălcarea normelor rutiere, am sancţionat firma executantă cu o amendă în valoare de 2.047 de lei. Le-am acordat termene rezonabile pentru finalizare, însă nu au fost respectate“.
În prezent, podul de peste Mureş este reparat în proporţie de 50 la sută.

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. iordan spune:

    Jurj ,primar de bretea , adica de curea de pantaloni ai lui molotz ,da-ti demisia baiatule si lasa pe altii competenti sa ne faca podul de la bretea.Dupa ce viiturile produse de hidrocentrala plopi prin deversari tegulate , socuri la turbionare a fluxului hidraulic , jurj tata stii ce e ala ,e ceva cam ca tine cand vomiti dupa o betie crunta ,deci viiturile au distrus evident fundamentul de balastru de la pilonii podului ,iaca asa a-ti zis voi ca nu e nimeni vinovat e vechi podu. Vechi esti tu in primarie si in hotii , esti depasit fizic si moralO rusine locala..Mai jurj ,tu esti vinovatul numaru 1.Demisia si lasa neeeeee.

  2. Grecu Ion spune:

    Bai bolovane, acolo s-a furat agregat la greu. Deversarile nu au nici o treaba cu podul vostru. Da cum voi localnicii nu-l vedeti decat pe prostovanul reprezentativ, cu un pahar de rachie sunteti in stare sa incarcati toata albia cu lopetile. Ai toata dreptatea ca Jurj e sub orice critica, pacat ca nu pot s-ti pun o inregistrare sa vezi ce vocal e cand trebe sa pupe in kur pe cineva de “sus”. Dar trecand peste asta luati-va inima-n dinti si spuneti cine fura agregatul din aval si veti vedea vinovatii. Despre deversari mai usor, ca Doamne Doamne nu doarme, si uite cum istoria isi bate joc de unii, de altii. Nu concitadinii lu matale au incasat miliarde de la Hidroelectrica pana ieri ??? acum mulgeti-o. Nimic nu-i vesnic. Vezi ca aceasta curva, istoria (sora mai mare a politicii), mai alaltaieri isi batea joc de americani, ieri de francezi, si aku de taranii din Bretea. Imi pare rau de voi cei cinstiti, sincer. Dar puterea e la voi. Majoritatea sunteti oameni destepti. Strabunicul meu era din Batalar si strabunica din Bretea. Eu nu cred ca voi nu puteti face nimic. Dati-l jos. Nu mai are cine sa-l apere. Succes.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Violatorul rămâne în arest preventiv

Ieri, la Tribunalul Hunedoara, contestaţia formulată de Vişinel Toader, petroşăneanul acuzat de viol, a fost respinsă ca nefondată. În consecinţă,...

Proxeneţii rămân în arest la domiciliu

Ovidiu Pleşcan (foto), Mihaela Ciociu şi Silviu Mihăiţă Praţa, cei trei tineri din Valea Jiului acuzaţi de proxenetism, rămân încă...

Va fi audiată Alina Bica în dosarul lui Berbeceanu?

Astăzi, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), procesul comisarului şef, Traian Berbeceanu (foto) şi al anchetatorilor săi...

Închide