Sănătatea din bucate

Grăsimile prăjite

06 Simona Timofte 885545343_nSimona Timofte

Mai ţineţi minte timpurile în care nu se putea găti fără rântaş? Acel extrem de nesănătos amestec de grăsime şi făină arse? Probabil că acum nu mai facem acest amestec toxic, dar vă asigur că mai bine de jumătate din alimentele consumate în restaurante sau gogoşile din colţul străzii au fost prăjite în grăsimi.
Ştiţi că grăsimea intră în cartofii prăjiţi în proporţie de până la 12 la sută şi până la 45 la sută în chipsurile de cartofi? Şi nu uitaţi că uleiurile din comerţ au fost supuse deja de două ori unui tratament termic de până la 2500C, o dată în cursul procesului de extragere şi a doua oară cu ocazia rafinării, pentru ca să reziste câţiva ani pe rafturile magazinelor. Toţi produşii rezultaţi în urma acestor procedee sunt dăunători sănătăţii. Iar noi luăm aceste uleiuri şi le mai supunem prăjirii, nu o dată, ci de mai multe ori…
Margarina e la fel de nesănătoasă. La fabricarea acesteia, uleiul care deja a fost trecut prin procedeele amintite va fi supus şi hidrogenării (un alt procedeu nesănătos), adăugându-i-se şi o serie de substanţe chimice, pentru a fi transformat în margarină. Iar noi luăm margarina şi o mai supunem o dată prăjirii în tigaie sau în cuptor… Oare suntem cu toţii conştienţi de modificările care au loc în structura acestor grăsimi şi cât rău ne facem consumând aceste produse? Unii cercetători au descoperit peste 200 de compuşi toxici în grăsimile prăjite. Ca rezultat al reacţiilor de oxidare ce survin în urma acestor procedee, se formează radicalii liberi, care pot ataca AND-ul, adică materialul genetic. Gândiţi-vă de două ori, înainte de a găti şi consuma grăsimi prăjite!

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura