Bulina neagra, 10.12.2014
Codruţ Norocel Măturar, din Petroşani Pentru că, după ce a ucis cu autoturismul doi oameni pe trecerea de pietoni, fiind
Read MoreCodruţ Norocel Măturar, din Petroşani Pentru că, după ce a ucis cu autoturismul doi oameni pe trecerea de pietoni, fiind
Read MoreMircea Bobora, directorul Carpatcement Deva-Chişcădaga Pentru că s-a implicat în proiectul „Ora de voluntariat“ şi a oferit premii, din partea
Read MoreIeri, instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a a admis contestaţia formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva încheierii penale din joi, 4 decembrie, dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosarul penal nr. 5319/107/2014), a desfiinţat încheierea penală atacată şi, pe cale de consecinţă, a dispus luarea faţă de inculpaţii Mircea Moloţ (foto stânga), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint (foto dreapta), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Robertto-Patrick Venter, ginerele lui Moloţ, Emanoil Milică Pup, viceprimarul PNL al comunei Vorţa şi omul de afaceri Vasile Axinte a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile. Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva aceleiaşi încheieri penale. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.
Read MoreCeaţa care s-a aşternut de ceva vreme peste un anume partid politic se reflectă şi în noile activităţi desfăşurate la
Read MoreAgresorii poliţistului din Bretea Română au atacat cu apel sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara în care au fost condamnaţi la
Read MoreJudecătoria Deva a dat sentinţa în cazul lui Iosif Şerban, acuzat de furt calificat şi violare de domiciliu. Hunedoreanul a
Read MoreIndividul care a lovit cu autoturismul său de lux doi oameni, ucigându-i, chiar pe trecerea de pietoni, după cum spun procurorii, vrea o nouă expertiză criminalistică. Codruţ Norocel Măturar a avut ieri un nou termen de judecată în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă.
Read MorePoliţistul Alin Muntean (foto) şi ex-procurorul Nicolae Cean au scăpat definitiv de măsura controlului judiciar. Hotărârea a fost dată de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a respins contestaţia formulată de procurori împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 noiembrie a.c..
Read MoreEste cunoscut faptul că, în zona Gării din Deva şi a supermarketului Billa, zilnic dau târcoale mai mulţi romi. Aceştia, de regulă, cerşesc de la cei veniţi la cumpărături bani, sau le solicită să ducă ei la loc căruciorul din care omul şi-a descărcat marfa cumpărată, pentru a recupera moneda de 50 de bani. Numai că, nu o dată, s-a dovedit că aceştia, dacă li se oferă prilejul, fură fără nici o teamă. Cel mai recent caz ni l-a relatat o femeie, care a venit la noi la redacţie şi ne-a povestit prin ce a trecut.
Read MoreCeea ce puţină lume ştie este că Spitalul Municipal Dr. Al. Simionescu Hunedoara a fost prima instituţie medicală din judeţ care a primit acreditare, în condiţiile în care, la vremea respectivă nu plana nici un fel de presiune ca unităţile sanitare neacreditate să nu mai poată beneficia de un contract cu Casa de Sănătate. Acreditarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor – CoNAS s-a făcut doar pentru ca instituţie să-i fie certificată calitatea serviciilor oferite către pacienţi.
Read MoreInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România derulează în luna decembrie programul educativ „Lecţii de siguranţă“ în mai multe şcoli din ţară.
Read MoreReprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara au descoperit mai multe nereguli în urma verificărilor efectuate la 167 de farmacii de pe raza judeţului.
Read MoreIeri, la Deva, a început distribuirea primelor cutii cu alimente de la Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate dintre cei 800 de beneficiari s-au aşezat încă din prima zi la coadă, în aşteptarea pachetelor.
Read MoreMâine, 11 decembrie, la Tribunalul Hunedoara va avea loc lansarea cărţii cu titlul „Noile proceduri penale”, scrisă de magistratul Voicu
Read MoreCu prilejul sărbătorilor de iarnă, care se apropie cu paşi repezi, cunoscutul scriitor de pe Valea Mureşului, Miron Ţic (foto), a publicat o carte cu colinde specifice fiecărui sat al comunei Ilia, dar şi un strop din istoricul acestora.
Read MorePreşedintele României, Traian Băsescu, a semnat ieri, 9 decembrie, mai multe decrete cu privire la eliberarea din funcţie şi numirea
Read MoreUltima competiţie oficială din acest an pentru şahiştii de la CSM Jiul se va desfăşura în perioada 16 – 19
Read MoreVicecampioana de toamnă a Ligii a IV-a Hunedoara, la fotbal, Hercules Lupeni, îşi face deja planurile pentru returul care va
Read MoreSportivii secţiei de sanie de la CSŞ Petroşani vor lua parte la Campionatul Naţional de sanie pentru seniori, juniori şi
Read MoreEchipa de juniori E a şcolii de fotbal Jiul Petroşani, campioana judeţului Hunedoara la categoria copiilor născuţi în anul 2006, a pierdut ambele partide disputate la Turneul Zonal al „Cupei Gheorghe
Ene”, care a avut loc la Craiova, la finalul săptămânii. „Puştii” antrenaţi de Damian Militaru au fost copleşiţi de emoţii în faţa unor jucători cu mai multă experienţă competiţională, atât pe plan intern, cât şi internaţional.