Zi: 2 octombrie 2014

ActualitateFlash

Insemex Petroşani: încă o invenţie care salvează vieţi

Cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă- Insemex Petroşani au inventat o barieră care îi protejează pe cei care ar trebui să intervină în zonele cu foc, acolo unde se produc explozii, fie pentru a efectua expertize şi cercetări la faţa locului, fie pentru a limita efectele dezastrului.

Citește mai mult
Actualitate

Nou-născut găsit mort de către medicii de pe ambulanţă

În dimineaţa zilei de ieri, o femeie din Petroşani a solicitat ambulanţa la domiciliu pentru că îi venise momentul să nască. Până la sosirea echipajului medical, aceasta născuse deja, deşi trecuse foarte puţin timp. Ajunşi la faţa locului, medicii au constatat că nou-născutul nu avea semne vitale, au încercat să-l resusciteze, dar nu au reuşit, bebeluşul fiind născut mort.

Citește mai mult
Sport

Au depăşit primele emoţii, sunt gata de concurs

Echipa de gimnastică a României, cu patru dintre cele şapte componente ale lotului de la CNS „Cetate” Deva, a susţinut ieri „podiumul oficial” la Campionatul Mondial din China. Cinci dintre cele şapte tricolore, debutante la o competiţie de asemenea anvergură, au trăit cu emoţie această repetiţie generală care le-a pus în situaţia de a evolua în sistem de concurs.

Citește mai mult