Zi: 20 martie 2013

Comunitate

INSEMEX Petroşani, un motor economic al Văii Jiului

Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare desfăşurată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani (INCD INSEMEX) se materializează în numeroase lucrări şi contracte, având ca beneficiari agenţi economici din ţară şi străinătate, dar şi autorităţile naţionale, în ceea ce priveşte expertizele tehnico-ştiinţifice realizate în cazul evenimentelor de tip explozie-incendiu. Prin urmare, atât veniturile înregistrate în 2012, cât şi parteneriatele încheiate pentru acest an au un mare plus.

Read More
Politica si administratie

Noi amânãri în procesele lui Ovidiu Hada, Robert Dan şi Monica Iacob-Ridzi

Procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în care sunt judecaţi în cel de-al doilea dosar de corupţie fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada (foto stânga), împreună cu fostul viceprimar, Nicolae Robert Dan (foto mijloc), şi alţi doi funcţionari din Primăria municipiului Hunedoara, a fost amânat pentru data de 2 aprilie.

Read More
FlashSport

„Artiştii naţionali” ai Federaţiei „ EUR&KA”

Karatiştii de la clubul Heian Deva au aplicat cu succes principiile „artelor marţiale” la Campionatul Naţional al Federaţiei „EUR&KA”, derulat la finalul săptămânii, la Timişoara. Sportivii antrenaţi de Marius Biji şi-au trecut în cont 25 de medalii şi s-au clasat pe locul trei în ierarhia generală pe cluburi, fiind cei mai valoroşi reprezentanţi ai judeţului Hunedoara.

Read More
Comunitate

Schimbare de strategie pentru Hidroserv Haţeg

Desprinsă din Hidroelectrica, odată cu externalizarea serviciilor de întreţinere şi reparaţii a echipamentelor hidroenergetice, însă rămasă în relaţie de interdependenţă cu aceasta, societatea Hidroserv Haţeg continuă să fie un jucător important pe piaţa muncii din Ţara Haţegului. Cum era de aşteptat, intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica S.A a afectat şi volumul de lucrări al Hidroserv. Prin urmare, conducerea societăţii se zbate pentru a asigura contracte cu terţi, în vederea acoperirii bugetului necesar pentru acest an.

Read More