FlashPolitica si administratie

Daniel Andronache a cerut un audit la Complexul Energetic Hunedoara

5 Daniel Andronache  7522Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Daniel Andronache (foto), a comandat un audit financiar, imediat după ce a fost instalat pe post. Potrivit lui Andronache, vor fi verificate achiziţiile şi situaţia financiară a Complexului.

„Aşa se procedează când se preia o firmă, trebuie să ştiu ce s-a întâmplat înainte să vin eu pe funcţie. Este ceva normal, aşa se petrece peste tot”, a declarat Daniel Andronache, directorul general al CEH. Acesta a procedat la fel când a revenit pe postul de director general al Companiei Minvest. Şi bine a făcut, pentru că la Minvest, a fost descoperit, la un control nu foarte amănunţit, că s-au scos bani din casă pe nişte bonuri de cumpărături de la un supermarket, decontări făcute chiar şi pentru prezervative.
Directorul general al CEH a spus că va face public auditul, după ce acesta va fi finalizat.  Daniel Andronache l-a înlocuit pe Costel Alic în funcţia de director general al CEH.(S.Popa)

One thought on “Daniel Andronache a cerut un audit la Complexul Energetic Hunedoara

  • La domnul Andronache, asta se poate aplica proverbul: „cu cine s-a ars cu ciorba…”!!!!
    Numai ca in situatia domniei sale , proverbul nu continua cu sufla si in iaurt ci :”maninca rahat” !!!
    Pentru ca la Minvest, auditul a fost al Curtii de conturi si nu la cererea dumnealui, iar practicile cu cumpararea de prezervative se „prestau ” si pe timpul domniei sale si nu numai inainte…!!!
    Asa ca…
    Dar , s-auzim numai de bine!!
    🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura