Zi: 4 februarie 2013

Sport

Record dupã record pentru CNS CSS „Cetate”

Atleta Margareta Mirea (14 ani), de la clubul devean, a stabilit un nou record naţional al României în proba de triplusalt, la nivel de junioare III, în cadrul primei etape a Campionatului Naţional de Juniori II, desfăşurată în weekend la Bucureşti. Este al doilea record naţional reuşit de atletele devence în ultima perioadă, primul fiind stabilit de Florentina Marincu (16 ani) în proba de săritură în lungime, în luna decembrie 2012, la categoria junioarelor II.

Citește mai mult
Politica si administratie

Primarul din Vulcan este pro regionalizare

Premierul Victor Ponta susţine că reorganizarea administrativ-teritorială a României ar trebui realizată până în 2014, astfel încât la o dată cu alegerile pentru Parlamentul European, să avem alegeri regionale, menţionând că el ar merge pe varianta celor opt regiuni de dezvoltare. În acest context, ideea regionalizării s-a strecurat pe la urechile primarilor din judeţ, aşa că fiecare priveşte lucrurile din punctul lui de vedere, pentru binele comunităţii. Edilul-şef al Vulcanului, Gheorghe Ile (foto), spune că este de acord cu înfăptuirea acesteia, considerând-o binevenită.

Citește mai mult
Comunitate

Spitalele hunedorene n-au probleme cu auditul

Ministerul Sănătăţii a anunţat pentru perioada următoare, acţiuni de audit în toate spitalele din ţară, cu scopul responsabilizării managerilor care conduc aceste unităţi. Ca urmare a acestor acţiuni, cei despre care se stabileşte că au acumulat datorii mai vechi de trei luni îşi vor pierde funcţia. Potrivit reprezentanţilor CJAS Hunedoara, în prezent, nu sunt astfel de cazuri în judeţ.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Edilii Hunedoarei vor să meargă pe mâna nemţilor

Nemulţumirile legate de stagnarea dezvoltării municipiului Hunedoara nu sunt nici puţine, nici noi. Ani de zile au trecut, fără ca localitatea de pe Cerna să fie inclusă într-un plan serios al autorităţilor. Administraţia locală, însă, susţine că vrea să pună punct şirului de promisiuni deşarte, care au hrănit atâta vreme speranţele cetăţenilor, şi să se apuce serios de treabă.

Citește mai mult