Politica si administratie

Primarul din Vulcan este pro regionalizare

05 Gheorghe Ile primar vulcan (45)  Magdalena Şerban

Premierul Victor Ponta susţine că reorganizarea administrativ-teritorială a României ar trebui realizată până în 2014, astfel încât la o dată cu alegerile pentru Parlamentul European, să avem alegeri regionale, menţionând că el ar merge pe varianta celor opt regiuni de dezvoltare. În acest context, ideea regionalizării  s-a strecurat pe la urechile primarilor din judeţ, aşa că fiecare priveşte lucrurile din punctul lui de vedere, pentru binele comunităţii. Edilul-şef al Vulcanului, Gheorghe Ile (foto), spune că este de acord cu înfăptuirea acesteia, considerând-o binevenită.

Bani mai mulţi, investiţii mai sigure
„Am fost unul dintre cei doi primari hunedoreni chestionaţi pe această temă, în timpul mandatului meu trecut. Se punea problema ca regionalizarea să vizeze patru-cinci judeţe. Ar fi corect, dar în condiţiile în care nu mai rămâne aceeaşi structură administrativă, aşa cum este ea acum. Nu ar avea nici un sens, în acest fel, să mai înfiinţăm încă ceva. Există tehnologie în transmiterea datelor, se pot organiza videoconferinţe, deci comunicarea nu ar fi îngreunată cu centrul stabilit pentru fiecare regiune. Consider că dezvoltarea localităţilor ar trebui echilibrată şi cred că s-ar putea realiza o serie de lucruri într-un timp foarte scurt. Dacă s-ar investi o infuzie masivă de bani în dezvoltarea regiunilor, sunt sigur că lucrurile ar merge mai bine. ştim cu toţii că sume mari nu se pot aloca unui orăşel cu până la 20.000 de locuitori, aşa că într-o regiune, s-ar putea vorbi de alte sume, respectiv alte proiecte. Şi noi am accesat proiecte pentru oraş, dar nu se poate să ni se ofere mai mult de 4,5 miloane de euro pentru dezvoltare, conform numărului de locuitori. Având în vedere că unele regiuni sunt dezvoltate, au deja infrastructură creată, sigur că banii ce vin s-ar putea investi acolo unde nu s-au făcut prea multe până acum”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura