ActualitateFlash

200 de ani de concedii medicale în cinci luni

Carmen Cosman

Sute de mineri din Valea Jiului sunt blonavi în fiecare zi sau, cel puţin, aşa declară ei, însă, conducerea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani bănuieşte că o bună parte dintre concediile medicale acordate sunt pentru boli imaginare.

Sanatoriile ar trebui să fie arhipline
Angajaţii Companiei Naţionale a Huilei Petroşani au acumulat aproape 200 de ani de concedii medicale numai în primele cinci luni ale acestui an. Practic, spune directorul CNH, Constantin Jujan, în fiecare zi, aproximativ 500 de angajaţi lipsesc, pe motiv de boală, ceea ce înseamnă cam 7 la sută din efectivul total. „Este acelaşi sistem putred pe care l-am întâlnit şi acum doi ani. Cei care sunt în situaţia de a se disponibiliza sunt în concediu medical. Poate sunt 100, 200, chiar 300 bolnavi, dar cel puţin 200 sunt închipuiţi”, este de părere Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroşani. În luna mai, minerii par să se fi îmbolnăvit pe capete, când au fost acordate 14.707 zile de concediu medical, urmată de luna martie, cu 13.135 zile, aprilie, cu 12.292 zile, februarie, cu 10.945 zile şi ianuarie, cu 8.745 zile de concediu medical. Şi, dacă ar fi să ne luăm după natura bolilor, sanatoriile din Geoagiu sau Brad ar trebui să fie supraaglomerate de angajaţi ai CNH Petroşani.

Problemă veche, fără rezolvare
Problema concediilor medicale nu este nouă, dar până acum, nu şi-a găsit o rezolvare reală. Disperaţi de numărul mare al foilor de boală, precum şi de subterfugiile găsite de mineri în combinaţie cu unii medici ce acordă cu prea multă largheţe concedii medicale, reprezentanţii Companiei au cerut în anii precedenţi, sprijinul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, care a aplicat mai multe amenzi unor medici care au semnat concedii medicale pentru boli ireale.

5 comentarii la „200 de ani de concedii medicale în cinci luni

  • Un director din CNH care intra doar o zi pe an in mina sa imbolnavit (cu foaie de boala Petre Dragoescu de la PNL Petrosani) miraculos cand a pierdut PNL-ul alegerile in 2008-2009,motivatia este bine de inteles sa nu-l schimbe din functie tot in acea perioada dupa alegeri un alt director de la CNH,Ivan Mircea,sa imbolnavit si a necesitat foaie de boala. Daca nu sar socoti sambetele si duminicile care sunt nelucratoare si nu se platesc atunci ar fi mai putine zile de foaie de boala.

  • Minerii Vaii Jiului e baiat cultivat, are dreptate ca daca sar sari sambetele si duminicile la numaratoare ar fi mai bine.

  • Din pacate, bataia de joc la care sunt supusi minerii, salariile mici si diminuate cu penalizari, abuzurile sefilor, lipsa materialelor, uneltelor si utilajelor ii fac pe mineri sa recurga si la astfel de solutii extreme. Nu toti sunt ca mine ca sa measga la serviciu bolnavi, sau sa-si CO in loc de CM sau sa inceapa munca la putin timp dupa operatii sau fractura de picior. Abia cand am iesit la pensie mi-am dat seama ca am fost fraier pentru ca nu am beneficiat de toate acele zile de foaie de boala la care aveam dreptul. Nu mi-a ridicat nimeni statuie pentru ca am fost corect si pensia este mult prea mica fata de cat ar fi fost daca capatam acele venituri, mult mai mari decat salariile reduse cu 15-30%. Deci nu-i condamn pe mineri ca recurg la astfel de solutii extreme. Multi dintre ei merita acele foi de boala numai ca faceau ca mine si veneau la munca bolnavi dar, au vazut ca altii, care nu sunt bolnavi, castiga mai mult ca ei si si-au zis ca este mai bine sa-si caute si ei de sanatate si, in acelasi timp, sa castige mai multi bani.

  • Numai ca tu erai un mare Trantor mai Cojman Valter veneai si te odihneai ca motanul incaltat prin statile trafo cand intrai cand nu stateai afara la atelierul EM Lupeni (culmea platit in subteran cu spor de periculozitate)si te opareai doar stand asa ai devenit obez,falcos iar balbaitul il ai cred mostenire dar mai invata sa scri (measga-mearga).

  • Mai dute dracului ( mai asta care te semnezi cu “Minerii Vaii Jiului” , “Cetatenii”, “Minerii”, “Minerii de la EM Livezeni”, “Ortacii”, “Ortacii de la EM Livezeni”, ” Lupeneanu”, “Petrosanean”, “Valea Jiului” , “Mihai”, “Dan” si “Petre” , “Nicu cel frumos” , “Parslea cel Voinic”, „Radu cel Viteaz”, „Zoro”, „Harap-Alb”, „Zmeul”, „Spargatoru de nuci”, „Romeo”, „Trandafiru galben”, „Dumitru”, „Fat frumos”, „Iancu Jianu”, „Ciocanel”, „Ileana Cosanzeana”, „Dragos”, „Zana Zanelor”, „Cavaleru”, „Liviu”, „Rambo”, “Ortacii Vaii”, „Mihai Viteazu”, „Haiducul”, „Patrut”, „Vampirul”, „Rares”, „Vivi”, „Apostu Elvis Alin”, „Comanescu Costel”, „Dumitras Ion”, „Ion”, „Cucu Dan”, „Batman”, „Lache Prevazatorul”, „Dancu Gheorghe Florin”, “Luna lunelor”, „Misu”, „Scaraosche”, „anonimus”, „PETRILEANUL”, „vagonetarii vaii jiului”, „Petrilian”, „unu’”, „altu’”, „Brigadierul”, „Mineri Vaii Jiului”, „Mineri” ) cu minciunile tale denigratoare si calomnioase. Vezi ca ti-am depus plangere penala la parchet

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura