FlashSport

„Stăpânii apelor“, campioni ai modestiei

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara, care au stabilit un nou record la numărul de medalii cucerite pentru clubul lor, obţinând 20 de trofee la Campionatele Naţionale de Juniori II, au pus performanţele pe seama muncii şi a unei conjuncturi norocoase.

Exemplu de fair-play

Câştigători a opt titluri de campioni naţionali şi a altor 12 medalii (cinci de argint şi şapte de bronz) la Campionatul Naţional de Juniori II, sportivii antrenaţi de Anca Băjan au rămas la fel de modeşti, ca şi înainte de realizarea acestei performanţe. Frumoşi, fără fiţe şi îmbrăcaţi pe măsura personalităţii şi vârstei lor, medaliaţii de la Naţionale au vorbit, ieri, la bazinul din Hunedoara, cu mai multă îndrăzneală despre visele viitoare, decât despre performanţele obţinute la Bucureşti. Cei mai medaliaţi sportivi ai echipei, Cristian Rizan şi Alexandru Bădeaţă, au dat dovadă de fair-play maxim şi au pus performanţele lor pe seama norocului. „E drept că am avut timpi mai buni ca la antrenamente, dar poate nu câştigam cele trei medalii de aur, dacă la competiţie ar fi fost prezent şi rivalul meu din probele de bras, Laurenţiu Barbu, de la Piteşti. El a fost operat la cot, aşa că am câştigat eu toate cursele de bras. Aş fi fost mai fericit dacă îl învingeam şi pe el. Îmi doresc să îmi îmbunătăţesc timpii şi să obţin performanţe la marile competiţii internaţionale”, a spus Cristian Rizan (16 ani), câştigător a trei titluri de campion la 50, 100 şi 200 de metri bras, a unei medalii de argint la 100 de metri fluture şi a două medalii de bronz cu ştafeta. „Pentru cele două medalii de aur din probele de spate, nici nu mă simt campion, pentru că a lipsit favoritul, care era operat de apendicită. Titlul de la 200 de metri mixt mă bucură însă foarte mult. Sunt cele mai importante medalii din viaţa mea şi sper să ajung să înot la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale. Ştiu însă că e nevoie de muncă şi seriozitate”, a afirmat Alexandru Bădeaţă (14 ani), triplu campion naţional la 200 metri mixt, 100 şi 200 metri spate, medaliat cu argint la 50 de metri spate şi dublu medaliat cu bronz la ştafetă.

Au prins curaj

Alexandru Ancuţa (16 ani), medaliat cu aur la 50 şi 200 metri spate, cu argint la 100 de metri spate şi câştigător a două medalii de bronz cu ştafeta, pune reuşitele sale pe seama învingerii emoţiilor. „Am fost mai motivat şi am scăpat de emoţii, aşa că şi timpii au fost mai buni. Nu mă aşteptam să câştig chiar medaliile de aur, aşa că sunt foarte bucuros. Reuşitele de acum îmi dau încredere şi vreau să-mi îmbunătăţesc performanţele şi să concurez pe viitor la competiţii internaţionale importante”, a spus Alexandru Ancuţa. Vitezista echipei, Edith Bărbănţan (13 ani), câştigătoare a două medalii de argint la 50 de metri bras şi 100 de metri liber şi a trei medalii de bronz la 50 de metri liber şi la ştafetă, a spus că probele de viteză erau singurele în care putea fi pe podium. „Fac înot de şapte ani, însă, nu sunt pregătită pentru probele mai lungi. În cele scurte, de viteză, m-am descurcat onorabil, pentru că am viteză de reacţie bună la start şi câştig mult la întoarceri”, a spus Edith.

Răsplată: cantonament în Grecia

Chiar dacă sportivii pe care-i pregăteşte s-au dovedit perfecţionişti şi extrem de modeşti, antrenoarea Anca Băjan s-a declarat mulţumită de rezultate. „E cel mai bun concurs reuşit până acum şi am realizat şi un record de medalii pentru clubul nostru. Se putea mai bine, dar e excelent şi aşa. Conducerea clubului ne-a făcut o surpriză plăcută şi ne oferă drept răsplată un cantonament în Grecia, în luna septembrie, a spus Anca Băjan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura