Politica si administratie

„Primarii asteapta zile întregi la usile ministrilor”

05 Laurentiu Nistor 12_06_2009 4886

Nicolle Ebner

Primarii şi parlamentarii social-democraţi din Hunedoara critică indiferenţa cu care sunt trataţi de către unii miniştri PSD, atunci când bat pe la uşile lor pentru rezolvarea unor probleme punctuale. Şi, pentru că, la Bucureşti nu reuşesc să vorbească cu propriii lor miniştri, atunci i-au adus pe reprezentanţii ministerelor la ei în judeţ.

  “Nu vă lăsaţi intimidaţi!”
Deputatul Laurenţiu Nistor (foto) nu ascunde faptul că mulţi dintre miniştri, imediat după instalare, au uitat să mai răspundă telefoanelor parlamentarilor PSD. “Relaţia de sus în jos-ministere, teritoriu-nu este una corespunzătoare şi de cele mai multe ori, primarii noştri se plâng că nu sunt băgaţi în seamă sau, mai mult, când ajung la Bucureşti cu vreo problemă-în nici un caz vreuna personală-sunt ţinuţi zile întregi la uşa demnitarilor. În alte cazuri, după o aşteptare de 16 ore la uşa ministrului, mai stau două zile în Capitală, până când acesta catadicseşte să-i primească”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor. “Îi sfătuiesc pe primarii hunedoreni, indiferent de culoarea politică, să nu se lase intimidaţi de o astfel de practică şi dacă întâmpină greutăţi din partea miniştrilor sau a secretarilor de stat, atunci să apeleze la mine. Grupul nostru parlamentar va avea grijă să-i cheme, pe miniştrii în cauză, în faţa Parlamentului României, să dea răspunsurile la problemele ridicate de edili”, a mai spus deputatul hunedorean.
La iniţiativa secretarului de stat Natalia Intotero, şapte secretari de stat, reprezentanţi ai tot atâtor ministere, s-au întâlnit, în acest week-end, cu primari, directori de instituţii judeţene şi reprezentanţi ai administraţiei locale, pentru a discuta pe seama efectelor negative ale legilor şi măsurilor adoptate de actualul guvern, asupra comunităţilor din judeţul Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura