Politica si administratie

„Liniştea nu ne scoate din crizã”

Nicolle Ebner

O bună parte a discuţiilor desfăşurate sâmbătă, 13 februarie, cu ocazia Reunirii Consiliului Reprezentanţilor Unionali UDMR, la Târgu Mureş, s-a axat pe modul în care a început guvernarea, dar şi a relaţiei UDMR-PDL.

Două luni fără conflicte sau disensiuni

Europarlamentarul Iuliu Winkler, preşedintele filialei judeţene UDMR Hunedoara, afirmă că, în general, tonul a fost pozitiv, chiar preşedintele Marko Bela remarcând faptul că au trecut două luni în care nu a apărut nici un conflict major sau disensiune notabilă, spre deosebire de guvernarea anterioară, când între PSD şi PDL conflictele erau zilnice. Totuşi, Winkler remarcă faptul că lipsa conflictelor nu este un semnal suficient pentru ca în România lucrurile să intre pe un făgaş de normalitate. „Suntem cu toţii conştienţi că situaţia economică şi socială este deosebit de dificilă, iar soluţiile vor necesita mai mult decât un efort guvernamental. Va fi nevoie de un efort la nivelul întregii societăţi. UDMR a pus accent pe rolul autorităţilor şi administraţiilor locale, pentru că de performanţa acestora depinde atragerea şi utilizarea fondurilor europene. Am pus accent şi pe măsura descentralizării pe care suntem hotărâţi să o continuăm”, a declarat Iuliu Winkler, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Întâlnire pe tema funcţiilor de conducere

În ceea ce priveşte relaţiile cu PDL, la nivel local, Winkler afirmă că învestirea specialiştilor UDMR în funcţiile de conducere stabilite la sfârşitul lunii ianuarie este întârziată, din cauza procesului juridic greoi şi care ridică, momentan, o serie de dificultăţi. „Mai multe acte emise de guvern în 2009 au fost slabe din punct de vedere juridic şi asta a dus la situaţii în care sunt două-trei persoane pe acelaşi post. În săptămâna în curs, vom avea o întâlnire a coaliţiei locale, pe această temă”, menţionează liderul UDMR din judeţul Hunedoara. La întâlnirea de astăzi, a coaliţiei la nivel central, UDMR va depune dosarele care conţin protocoalele semnate până acum cu PDL, în 15 judeţe, împreună cu listele de specialişti propuşi de UDMR, urmând ca miniştrii de resort să înceapă numirile conform legii, în cel mai scurt timp.

Buna colaborare a „tăiat” orgoliile

Preşedinţii organizaţiilor PDL şi UDMR din judeţul Hunedoara, Tiberiu Iacob-Ridzi, respectiv Iuliu Winkler, au semnat, sâmbătă, 23 ianuarie, la Deva, protocolul de colaborare între cele două filiale. În urma distribuirii posturilor, care s-a făcut tot atunci, UDMR a obţinut două funcţii de directori plini şi patru de adjuncţi, pe lângă postul de prefect ocupat de Attila Dezsi.

One thought on “„Liniştea nu ne scoate din crizã”

  • CITA MOCIRLA, PAI CIND IL SUSTINEATI PE HADA LA HUNEDOARA SI PENTRU VOI PDL ERA INAMICUL PUBLIC NR 1 CUM ERA? V-O SPUN EU PE ROMANESTE: CU MINCIUNI CU GOGOSELE AI AJUNS VORNIC MISELE…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura