Politica si administratie

“Un guvern de saltimbanci”

Nicolle Ebner

 PNL cere demisia ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi şi anunţă că va sesiza Parchetul ICCJ, acuzând-o pe aceasta pentru modul în care a cheltuit fondurile destinate organizării Zilei Tineretului.
Vicepreşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, consideră că ar trebui demis întreg guvernul, pentru incompetenţa dovedită în gestionarea perioadei de criză.

“Cred că ar trebui să plece întreg guvernul”
“Consider că ar trebui să cerem demisia întregului guvern, nu doar a ministrului Ridzi, pentru că făcut o asemenea risipă de bani, în timp ce românii sunt în recesiune. Indiferent ce s-ar spune, în perioada 2004-2008 atacurile erau doar la vârf, între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, iar guvernul îşi vedea de treabă. Acum, în loc să se concentreze pentru elaborarea unui program anticriză viabil, se ceartă între ei, în văzul lumii, ca mai apoi să spună că se împacă foarte bine şi că guvernul funcţionează. Ce mai, e un guvern de saltimbanci!”, a spus liderul liberal hunedorean.

“Mâine, e prea târziu pentru PSD”
Referitor la o posibilă retragere a PSD de la guvernare, Mircea Ioan Moloţ este de părere că, “dacă PSD s-ar fi gândit la români cu adevărat, ar fi trebuit să facă acest lucru ieri. Mâine, e prea târziu. În mod normal, în condiţiile coaliţiei cu o majoritate covârşitoare pe care au făcut-o, românii nici nu ar fi trebuit să simtă criza”.

Fonduri pentru campania electorală a PDL şi pentru EBA?
Cu două zile în urmă, preşedintele TSD, deputatul Nicu Bănicioiu, a acuzat-o pe Monica Iacob Ridzi de deturnare de fonduri în favoarea PDL, el argumentând că sumele cheltuite de MTS pentru evenimentele din 2 mai – aproximativ 800.000 de euro – ar fi fost de 20 de ori mai mari decât cele practicate pe piaţă pentru evenimente similare. “Nu vreau să cred că o parte din bani au fost deturnaţi, prin anumite mijloace, către campania electorală a PDL sau campania electorală a Elenei Băsescu”, a afirmat Bănicioiu într-o conferinţă de presă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura