Sport

„Şcoala campionilor”, la trântã cu criza

Ciprian Marinuţ

Pentru că scoate performanţe cu resurse mai mici decât a unui club de fotbal din eşalonul secund, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, cel mai valoros club hunedorean al momentului, e ca şi „vaccinat” în faţa flagelului recesiunii mondiale.
Bilanţ valoros în 2009 Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva
şi-a onorat renumele de „şcoală a campionilor” şi în 2009. Clubul devean a bătut recordul judeţean la medalii şi a pus mâna pe trofeele absolute (n.r. chiar dacă simbolice) ale sportului hunedorean. Astfel, gimnasta Amelia Racea (foto) a fost desemnată sportiva anului, iar antrenoarea Liliana Cosma a câştigat a patra oară consecutiv titlul de antrenor al anului. În plus, C.N.S. „Cetate” a mai punctat în topul sportului hunedorean prin atleta Andreea Todereanu (locul III), gimnasta Raluca Hajdu (locul IV) şi Nela Caraivan şi Delia Lăcătaru, aflate pe şapte şi opt în ierarhia sporturilor neolimpice. „Ne bucurăm că am fost iar cei mai buni din judeţ şi că am fost recunoscuţi ca atare de DSJ Hunedoara şi de adversari, deşi, iniţial, clasamentul era altul. Anul 2009 a fost plin de performanţe pentru noi şi meritam aceste trofee. Trei dintre gimnastele noastre, Amelia Racea, Raluca Hajdu şi Diana Trenca, sunt în top 10 naţional în clasamentul întocmit de FRG şi au şanse de a concura la Jocurile Olimpice. Atletismul e în urcare, iar sportivele de la aerobic au multe medalii internaţionale”, a spus Adrian Liga, directorul C.N.S. – C.S.S. „Cetate” Deva.
Recunoaştere şi ajutor de la FRG şi COSR
Pe baza performanţelor constant valoroase la nivel naţional şi internaţional, activitatea clubului devean se bucură de sprijinul autorităţilor sportive naţionale. Federaţia Română de Gimnastică şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român sunt „interesate” să sprijine clubul devean să scape de efectele crizei financiare, pentru că materialul uman de aici e foarte valoros. „FRG e preocupată să ne ajute, metodic şi financiar, să scăpăm de efectele crizei, întrucât, de la noi se pot alege sportivele care să ne reprezinte la J.O. 2012.
COSR ne oferă începând cu ianuarie 2009, şapte noi burse pentru junioarele de top din lotul de perspectivă de la Deva. Sperăm că graţie acestei atenţii speciale, nivelul performanţelor clubului nostru să nu aibă de suferit”, a afirmat Adrian Liga, directorul C.N.S. – C.S.S. „Cetate” Deva. Clubul devean are din acest an şi o reprezentantă în Comitetul Executiv al F.R.G., în persoana multiplei campioane Gina Gogean. „Alegerea Ginei Gogean şi a Marianei Bitang în C.E. al FRG pot fi un avantaj pentru noi, întrucât ele cunosc nevoile şi problemele clubului nostru şi ne pot sprijini. Sperăm să găsim resurse să participăm la toate competiţiile importante şi să ne onorăm blazonul şi în 2010”, a precizat Adrian Liga.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura