EvenimentFlash

Hoţii hunedoreni, abili şi cu imaginaţie

Nicoleta Popa

Sute de hunedoreni s-au trezit anul trecut cu locuinţele sparte de hoţi. Potrivit poliţiei, în 2009, numărul furturilor din locuinţe a crescut cu 11 la sută faţă de 2008. Astfel, oamenii legii au avut de soluţionat anul trecut aproape 560 de astfel de infracţiuni.
„Pisica”, hoţul cel mai abil
Hoţii operează în cele mai diverse moduri. Astfel, aceştia fie sparg butucul de la yală, fie forţează uşa, sau intră pur şi simplu pe geamurile sau chiar uşile lăsate deschise de proprietari. De cele mai multe ori, ei ştiu exact unde şi când să dea lovitura, acţionând „la pont”, adică în urma unei informaţii primite de la complici.
Unul dintre spărgătorii de locuinţe care a dat destulă bătaie de cap poliţiştilor, este cel supranumit „Pisica”, hoţ care opera în Valea Jiului. El a fost arestat în urmă cu cinci ani şi condamnat pentru furturi din locuinţe. Acesta este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai abili hoţi. Folosea orice metode pentru a pătrunde în locuinţe. În plus, stătea la pândă, până când se asigura că are calea liberă şi proprietarii nici nu părăseau bine casa, că el şi ieşea cu prada. Acesta pătrundea înăuntru fie prin forţarea uşii, spargerea butucului, sau pe ferestrele uitate deschise. Nu o dată, infractorul a intrat noaptea în locuinţe în timp ce proprietarii erau acasă, dormind la etaj. De-aia a fost supranumit „Pisica”, pentru că se mişca rapid şi silenţios.

Deghizaţi în zugravi
Un alt exemplu ce ilustrează imaginaţia hoţilor este cel oferit, anul trecut, de doi infractori din Vulcan, care s-au deghizat în zugravi, şi au spart un apartament, de unde au furat bani şi bijuterii în valoare de 20.000 de lei. Cei doi au intrat în locuinţa victimelor pe o fereastră lăsată deschisă, cu ajutorul unei scări de lemn. Infractorii au fost identificaţi de către poliţişti cu ajutorul imaginilor filmate de un vecin cu telefonul mobil. Unul dintre ei a fost arestat, iar celălalt este dat în urmărire naţională.
Pentru a nu cădea pradă hoţilor, oamenii legii recomandă hunedorenilor să se asigure, înainte de a părăsi locuinţele, că nu au lăsat geamurile deschise, să încuie uşa de la intrare şi chiar să îşi monteze alarme sau camere de supraveghere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura