Comunitate

„E şansa ta! Califică-te!”

Maximilian Gânju

Sub acest slogan, Fundaţia „Mara” din Deva şi Asociaţia „Maica Precista” din  Petroşani au lansat un proiect ce are ca obiectiv „facilitarea accesului şi participării la formarea profesională continuă a personalului angajat din judeţul Hunedoara”.

Prin acest proiect se urmăreşte, în principal, calificarea continuă a lucrătorilor din panificaţie şi comerţ, 224 dintre aceştia fiind aşteptaţi să participe la cursuri, pentru a intra în posesia unei diplome certificate de CNFPA. „Sperăm că rezultatele care vor fi obţinute în urma finalizării cursurilor  de calificare vor asigura absolvenţilor – un număr minim de 224 de persoane – oportunităţi sporite pe o piaţă a muncii flexibilă, contribuind în acest fel la  atingerea obiectivului general al Programului Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane”, a precizat Gabriel Ciupe, managerul proiectului.
Fundaţia „Mara” este o organizaţie nonprofit, înfiinţată în anul 2000, cu misiunea de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale grupurilor sociale defavorizate. În ceea ce priveşte Asociaţia „Maica Precista”, aceasta a fost înfiinţată în urmă cu şapte ani, în Petroşani, şi şi-a propus, ca misiune, îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din Valea Jiului. „În implementarea proiectului, nu vom realiza nici o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, indiferent de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu ce are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social sau cultural. În Valea Jiului, noi ne vom ocupa de 112 cursanţi”, a declarat Felicia Andrioni, directorul Asociaţiei „Maica Precista” Petroşani.
Finanţarea proiectului vine din partea Fondului Social European POS – DRU 2007 – 2013. Este vorba despre o sumă nerambursabilă, de 1.528.650 de lei.

4 comentarii la „„E şansa ta! Califică-te!”

  • Escrocherie pocaita. Andrioni este o mincinoasa. Platile de la Petrila „distinsa” doamna de ce s-au facut dupa luni8 de zile? Unde s-au dus banii? De de mintiti? Nu va este frica de Dumnezeu? Ziceti ca sunteti credincioasa dar va urmariti numai interesul personal. Rusine sa va fie.

  • cati bani castiga doamna Andrioni, iubitoarea si aparatoarea saracilor, din acest program? noi care ne calificam facem astea degeaba ca nu gasim loc de munca,iar ea se unple de bani. o stim cat este de egoista si prefacuta si cum castiga pe spatele nostru. chipurile ne ahuta dar se ajuta pe ea.

  • de cate ori ati renuntat la noi pentru ca ati plecat in strainatate doamna felicia? tot anul vam asteptat sa treceti si in colonie sa ne ajutati si de fiecare data ati spus ca dupa ce va intoarceti din strainatate. de unde aveti atatia bani sa vedeti toat3e tarile straine? doamna nu va ajuta Dumnezeu daca ne mai mintiti. dumneavostra cum ne calificati in comert si brutarie daca sunteti asistent social? capatati bani de pe saraci si va folositi de Biserica si de Dumnezeu ca sa va imbogatiti. nu e bine ce faceti

  • Toate adevarurile sunt usor de inteles o data ce sunt descoperite, ideea e sa le descoperi!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura