Actualitate

Cercetată pentru moartea copilului său

O femeie din Petroşani este cercetată de poliţişti pentru ucidere din culpă, după ce copilaşul ei, de numai trei luni, a murit în condiţii suspecte. De asemenea, a  fost sesizată şi Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Hunedoara.
Micuţul, Tudor Marius Mihai, născut în luna iunie a acestui an, a ajuns joi la Spitalul de Urgenţă Petroşani şi a fost diagnosticat cu traumatism cranian profund. Când a ajuns pe mâna medicilor, băieţelul, de numai trei luni, se afla în stop cardio-respirator, însoţit de stare comatoasă. Mama copilului a susţinut în faţa cadrelor medicale că fiul său s-a lovit de tăblia patului în timp ce îl legăna pe picioare, însă starea băieţelului era prea gravă. În consecinţă, poliţiştii au declanşat imediat o anchetă, mama fiind cercetată pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Numai că, deşi copilaşul a  fost operat imediat, nu a supravieţuit traumatismelor. „Cauza decesului o va stabili Medicina Legală. Fiind traumatism, în această situaţie, se face în mod obligatoriu autopsia”, a declarat managerul Spitalului din Petroşani, Alin Vasilescu. Poliţiştii continuă ancheta, însă a fost schimbată încadrarea juridică. „Încadrarea juridică a fost schimbată, din vătămare corporală din culpă, în ucidere din culpă, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (C. Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura