Actualitate

Şi poliţişti hunedoreni cer ieşirea la pensie

Adriana Năstase

Valul cererilor de pensionare din rândul angajaţilor din Ministerul de Interne nu se mai opreşte. Poliţiştii preferă să se retragă din activitate la vârste destul de tinere, ca să beneficieze de o pensie mai mare. Asta, pentru că pensia, în cazul lor, este mai mare decât salariu.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, de la începutul acestui an şi până în prezent s-au pensionat 60 de cadre. „Mult mai multe ca în alţi ani, este adevărat. Cei de la Resurse Umane au spus că şi la noi se înregistrează solicitări mai multe de ieşire la pensie”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Peste 25 de chestori au cerut retragerea din activitate
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că de vineri până ieri au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti. “De vineri până astăzi au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti. De la începutul anului au solicitat ieşirea la pensie peste 3.200 de angajaţi ai MAI. Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Media de vârstă la pensionare la chestori este de 55 de ani. Pentru alţi 11 chestori sunt demersuri în curs la Administraţia Prezidenţială.
Pensia medie în luna august, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, se cifrează la 3.123 de lei, cea mai mare pensie în plată este de 22.023 de lei şi este o pensie pentru un fost secretar de stat“, a declarat ministrul Carmen Dan. „Deşi cădem cu toţii de acord că sunt nişte lucruri anormale care se întâmplă pe actuala legislaţie a pensiilor, când ne dorim să facem corecţiile cuvenite, iată sunt tot felul de discuţii pe care le-aţi constat şi dumneavoastră ca şi mine. Acest act normativ despre care s-a tot discutat în aceste zile nu vizează, aşa cum am repetat de fiecare dată, drepturile deja câştigate. Nu intenţionăm să destabilizăm şi să tăiem din aceste drepturi. Este clar însă că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Şi, aşa cum am precizat, prin acest act normativ nu se modifică baza de calcul, nu se umblă la vechimea corespunzătoare pentru îndeplinirea condiţiilor de pensionare sau la vârstă. Nu prin acest act normativ. Când Ministerul Muncii va iniţia un astfel de demers, vom comunica în mod transparent“, a mai spus Carmen Dan. Totodată, ministrul a precizat că numărul pensionarilor aflaţi în plată la nivelul Ministerului se ridică la 62.809, unii dintre aceştia beneficiind de legea din 2015 sau de alte legi intrate în vigoare de-a lungul timpului.

3 comentarii la „Şi poliţişti hunedoreni cer ieşirea la pensie

  • Este o situație creată în anul 2014 de guvernul USL. La noi în județ vârf de lance a fost acuzatul necondamnat încă Mircea Moloț. Acum suportăm consecințele acelei guvernări antipopulare, generatoare de criză. Deșteaptă-te Române !

  • Acest Mircea Molot a fost si este protejat de militianul liviu dumitru. Doar molot la uns sef. Si pe el si pe betivanul de goga dan iosif- un sifon la SIPI.

  • Da pe dictatorul militian TIHODOR AUREL l-ati uitat? Si el se numara printre nemernicii Politiei. O jigodie ordinara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura