Comunitate

Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită de Biblioteca Judeţeană

An de an, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu instituţiile de învăţământ devene, sărbătoreşte ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.

Unirea Moldovei cu Ţara Românească, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, a fost rezultatul unor eforturi impresionante depuse de mari bărbaţi de stat munteni şi moldoveni care au dorit crearea unui stat românesc modern, un stat al românilor de pe ambele maluri ale Milcovului. Această Mică Unire a fost pasul necesar ce a precedat actul de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia şi făurirea României Mari.
Anul acesta, la 20 martie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza, la Bârlad, şi, de aceea, sărbătoarea noastră a avut o încărcătură sufletească cu totul deosebită. Pentru locuitorii judeţului Hunedoara, Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 are un plus de importanţă, dat fiind că la Deva a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în drumul său spre exil, iar noi acordăm întreaga preţuire acestui moment.
Ca urmare, în dimineaţa zilei de 23 ianuarie, ne-am întâlnit cu prietenii noştri, profesori şi elevi de la colegiile şi liceele din Deva, lângă statuia Împăratului Traian din Piaţa Unirii şi, sub faldurile tricolore ale celor 200 de drapele purtate de elevii Liceului Tehnologic „Transilvania”, simbolizând cei 200 de ani care s-au scurs de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza, ne-am încolonat şi am pornit pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 spre bibliotecă.
Am făcut un popas în faţa plăcii comemorative de pe clădirea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, unde se găsea pe vremuri hotelul în care a petrecut o noapte Alexandru Ioan Cuza la 14 februarie 1866, în drumul său spre exil. Aici, o delegaţie formată din managerul Bibliotecii Judeţene, directorul Liceului Tehnologic „Transilvania” şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ devene, au depus o jerbă de flori în memoria acestui mare patriot român.
Coloana a pornit mai departe spre Biblioteca Judeţeană, în a cărei curte s-a intrat printr-un impresionant tunel format din steagurile tricolore purtate de elevii de la Liceul Tehnologic „Transilvania”. Este al unsprezecelea an când toţi cei prezenţi, cu mic, cu mare, s-au prins în tradiţionala şi îndrăgita Horă a Unirii, un cântec care nu cunoaşte vârstă şi care a fost iubit de zeci de generaţii de români.
A urmat, în Sala de Lectură a Bibliotecii şi la Secţia Împrumut Carte pentru Copii, o evocare a Unirii de la 24 ianuarie 1859, acţiune la care au luat parte elevi din ciclul primar. Ca de obicei, în finalul prezentării, au fost adresate întrebări celor prezenţi din subiectul evocat, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. La secţiile şi la filialele Bibliotecii Judeţene au fost amenajate expoziţii de carte cu tematica Unirii de la 1859, cărţile făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Judeţene.
(Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Deva)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura