Comunitate

Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia

Magdalena Şerban

Duminică, 16 septembrie, iubitorii istoriei şi a locurilor pline de semnificaţii se pot bucura de „Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia”, acţiune aflată la cea de-a doua ediţie şi organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, Colectivul Ştiinţific al Şantierului „Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”, Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Evenimentul are ca obiectiv promovarea monumentelor istorice şi nu în ultimul rând, a activităţilor desfăşurate de către specialişti, pe situl arheologic din Munţii Orăştiei. Din program, fac parte ghidajul profesionist pentru vizitatori, punerea în valoare a descoperirilor arheologice făcute aici, iar ca o noutate, o expunere în variantă 3D a tot ceea ce au însemnat şi cum au arătat cetăţile dacice acum 2.000 de ani. Astfel, cetatea va putea fi vizitată începând cu ora 10 şi până la ora 18. De asemenea, nu va lipsi din progarmul de promovare un punct de informare, dotat cu pliante şi materiale promoţionale, având ca subiect Parcul Naţional Grădiştea Muncelului – Cioclovina.
„Formatul de acum este cu mult mai complex faţă de cel de anul trecut şi cu un grad mai mare de adresabilitate faţă de toţi iubitorii de istorie şi arheologie. Vizitatorii vor avea parte de ghidajul unor oameni cu o maximă specializare în domeniu (colegii noştri arheologi de la Cluj şi Deva), iar sus, în Cetatea Sarmizegetusa Regia, va avea loc o prezentare a reconstituirilor de odinioară, în sistem tridimensional, a cetăţilor dacice şi a vestigiilor şi obiectelor valoroase ce au fost descoperite în aceste cetăţi, în ultimii ani de săpături arheologice. Practic, colegii noştri vor urca în Munţii Orăştiei cu toate echipamentele necesare, inclusiv generatoare de curent, pentru a asigura transmisia pe un ecran mare a tot ceea ce au însemnat aceste cetăţi. Este un element de noutate pentru toţi turiştii şi sperăm într-o prezenţă cât mai mare”, a precizat Liliana Ţolaş, directorul MCDR Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura