Actualitate

Ziua Europeană fără Tutun

Cristina Ghenea

Probabil, foarte puţini dintre deveni ştiau că ziua de 31 mai este declarată Ziua Europeană fără Tutun. Însă, toţi cei care au avut ieri drum prin centrul municipiului Deva au aflat-o, după ce au fost invitaţi să-şi măsoare concentraţia de monoxid de carbon din plămâni.
Astfel, zeci de fumători şi-au făcut testul şi au aflat mai multe despre efectele nocive ale acestui viciu, la cortul amplasat cu acest prilej, în faţa sediului Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.

Mulţi conştientizează pericolul, dar îl ignoră

Epidemia fumatului – aşa cum au numit specialiştii DSP aflaţi în centrul Devei, acest obicei deosebit de nociv – face în ultimii ani tot mai multe victime. Printre acestea, se numără atât fumătorii, cât şi cei care „fumează second – hand”. Dintre cei care şi-au făcut testul, pentru a afla cât le sunt de curaţi plămânii, majoritatea au fost încadraţi în categoria dependenţilor. „Am făcut testul, iar rezultatul a fost exact cum mă aşteptam. Sunt dependentă de ţigări, însă nu cred că mă voi lăsa de fumat”, spune o deveancă.
Psihologul Ioan Crişan a îndemnat fumătorii să renunţe măcar pentru o zi la acest obicei nesănătos, împărţind în jur de 500 de pliante informative devenilor. Acesta a enumerat printre efectele fumatului, cariile dentare, durerile articulare, ulcerul gastric, dar şi cancerul, bolile cardiace şi afecţiuni ale creierului. „Lumea este atât de obişnuită cu fumatul, încât tratează cu superficialitate efectele nocive pe care le are asupra sănătăţii. Totuşi, în urma unui studiu, s-a constatat că anual, mai mult de cinci milioane de oameni din întreaga lume mor din cauza fumatului. Asta înseamnă că sunt mai mulţi decât cei care mor de tuberculoză, HIV/SIDA şi malarie la un loc”, a mai precizat reprezentantul DSP.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura