Zilele Medicale Devene, la cea de-a VIII-a ediţie

04 zilele medicaleOana Mihnea

Vineri, la Deva, a avut loc Conferinţa Regională „Zilele Medicale Devene“, manifestare care a ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediţie. Pe lângă medici din cadrul spitalului devean, care este şi organizator, au participat la eveniment specialişti din centre universitare de renume din România, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Conferinţa a fost de fapt o acţiune ştiinţifică, în cadrul căreia au fost dezbătute subiecte de profil medical, iar asistenţii şi medicii au primit puncte EMC (Educaţie Medicală Continuă), extrem de importante în exersarea profesiei. De la începutul anului şi până în prezent, spitalul devean a realizat peste 25.000 cazuri pe spitalizare continuă, 120.000 la ambulatoriu integrat, peste 5.000 internări şi urgenţe. De asemenea, numărul total al pacienţilor din judeţ trataţi la spitalul din Deva este de peste 19.000 de persoane, la care se adaugă aproximativ 560 de pacienţi veniţi din alte judeţe şi aproximativ 50 din alte ţări precum Austria, Belgia, Canada, Cehia, China sau Danemarca.
„Ne mândrim cu acest eveniment datorită faptului că este organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. A fost o conferinţă pe teme medicale, care a strâns în jurul nostru, al spitalului, în jur de 15 echipe venite din centre universitare, cu profesori, rectori, conferenţiari, care au expus în seminarii aceste teme de profil şi au dat o valoare deosebită conferinţei“, a declarat Călin Laza, managerul spitalului devean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.