ActualitateEvenimentSport

Zi de doliu local în Hunedoara, în memoria marelui Mircea Lucescu

Ieri, Consiliul Local al municipiului Hu­nedoara a decis, în unanimitate, declararea zilei de 10 aprilie 2026 drept „zi de doliu local” în memoria lui Mircea Lucescu. Astfel, drapelul Ro­mâniei va fi arborat în bernă la sediile instituţiilor şi autorităţilor pu­blice din oraş, iar instituţiile sportive şi culturale îşi vor adapta programul în mod corespunzător.
Mircea Lucescu şi-a finalizat cariera sa remarcabilă ca jucător de fotbal la Corvinul Hunedoara, club la care a ajuns în 1977. Tot aici, Mircea Lucescu şi-a început cariera sa inegalabilă ca antrenor, reuşind să creeze nu doar o echipă extraordinară, ci şi o emulaţie extraordinară în cadrul comunităţii, devenind rapid un reper atât din punct de vedere sportiv cât şi uman.
Relaţia domniei sale cu Hunedoara nu s-a oprit la momentul încetării man­datului său ca antrenor al echipei Corvinul. Domnul Mircea Lucescu a promovat şi sprijinit mişcarea sportivă hunedoreană permanent, inclusiv în ultimii săi ani de viaţă.
Pentru meritele sale deosebite, dom­nul Mircea Lucescu a fost de­cla­rat „Cetăţean de Onoare al muni­ci­piu­lui Hunedoara” în anul 2013.
„Pentru Hunedoara, Mircea Lu­ces­cu a fost lumina care a dat speranţă unui oraş în vre­murile gri ale unui regim în care bucuriile erau puţine. Dom­nia sa a venit la Hu­ne­doara şi a cons­truit nu doar o echipă de fotbal, ci un loc al memoriei: Corvinul Hune­doara. Dom­nul Lucescu le-a arătat co­piilor Hu­ne­doarei, prin exemplul per­so­nal dar şi prin fotbaliştii pe care i-a crescut, că pot deveni tot ceea ce îşi doresc, prin muncă, educaţie şi, mai ales, cuvânt. Ulterior, sprijinul său pen­tru Hu­ne­doa­ra a fost unul ne­con­te­nit şi necon­di­ţio­nat. Deşi nu s-a năs­cut la Hunedoara, dom­nul Mircea Lu­­cescu este u­nul dintre ai noş­tri. De fapt, a fost, este şi va rămâne mereu unul din­tre cei mai iubiţi hu­ne­do­reni”, de­clară pri­ma­rul mu­ni­ci­piu­lui Hune­doara, Dan Bobouţanu. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura