EvenimentFlash

Zbenguială cu maşinile prin centrul Devei

Carmen Cosman

Nu şi-au mai încăput în piele de bucurie că au absolvit liceul. Şi ca să ştie toată lumea acest lucru, s-au zbenguit cu maşinile prin centrul oraşului. Iar mai apoi, au achitat nota de plată.


Zeci de absolvenţi ai Liceului Traian din Deva şi-au luat maşinile proprietate personală, ori pe cele ale părinţilor, şi au dat zeci de ture prin oraş. Ca nu cumva să fie trecuţi cu vederea, proaspeţii absolvenţi au claxonat încontinuu, au ieşit pe geamuri, în cazul în care nu au avut la dispoziţie decapotabile, şi au urlat ore în şir de bucurie. Şi mai şocant, în unele cazuri, chiar şi şoferii au lăsat volanul, ca să iasă pe geamul autoturismelor pe care se presupunea că le conduc. Departe de a-i înţelege, cei mai mulţi dintre localnici au fost deranjaţi de zgomotul produs de alaiul foştilor elevi, iar unii dintre ei au sunat chiar la 112, mai ales că ineditul convoi a perturbat serios traficul rutier în centrul municipiului de la poalele Cetăţii.
Iar rezultatele manifestărilor exaltate de fericire nu s-au lăsat mult aşteptate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, „aproximativ 15 tineri au fost opriţi de oamenii legii, duşi la sediul Poliţiei municipiului Deva şi sancţionaţi contravenţional pentru că n-au folosit centura de siguranţă”. Iar cum valoarea unei singure amenzi este de 134 de lei, şi suma strânsă de poliţişti dintr-un foc este considerabilă.

11 comentarii la „Zbenguială cu maşinile prin centrul Devei

  • Mai erau alte 4 licee pe langa Traian: Sportiv, Auto, Pedagogic si DECEBAL! Decebalul a fost liceul care s-a „zbenguit” ore in sir, nu Traianul. Din cate am inteles, Traianul a facut doar o „parada” de o ora. Si in plus, toate liceele in afara de Decebal au fost luat la Politie. Doar Decebalu’ mai ramasese la un moment dat sa se dea cu decapotabilele, la viiteza mare, cu fete mai despuiate si cu camere de filmat in mana, in timp ce stateau in picioare. Asa ca, va rog, iarasi mintiti populatia? Sau nu, am gresit…iarasi spuneti doar o jumatate de adevar si si pe aia o mai exagerati un pic? Asa, de dragul spiritului jurnalistic…

  • Este interesant ca au fost vazuti numai elevii de la Traian! Oare afisele care erau lipite pe masinini cu LICEUL si CLASA ii faceau pe absolventii de la Decebal invizibili??? Ori poate ca ei aveau AUTORIZATIE SPECIALA pentru a deranja un intreg oras!!! Parerea mea este ca toti ar fi trebuit sa raspunda in fata legii, indiferent cine sunt parintii lor!!! Copii nostri merita tot ce este mai bun, asa ca haideti sa nu mai facem diferente!!!

  • ca si fost decebalist spun doar atat:
    da avem autorizatie speciala pentru ca suntem cei mai buni la fel ca si parintii nostrii …..

  • ca si fosta decebalista: traianu tot timpul a fost complexat in fata decebalului. de ce? pentru ca voi aveti o problema dragilor;). rezolvati-va problema la psihologi ca asa e cel mai bine;). stiti ca prin atitudinea voastra de liceu de pe deal, faceti pe cei din Decebal sa para mult mai buni nu;)? lasati-o asa pentru oricat ati incerca decebalu nu-l intrece nimeni;).

  • Este interesant cum domniile de mai sus care fac(sau au facut) parte din prestigiosul Colegiu Decebal dau dovada de o adanca prostie , si nu ma refer la tot colectivul . Desi nu fac parte din nici unul dintre liceele din conflictul de mai sus , discutiile de genul acestea sunt jenante fiind vorba aici de doua licee de top din judet , cu atat mai mult ca liceul Decebal si-a castigat deja titlul de nr 1 nu cred ca are nevoie de ai sai razboinici „decebalisti” sa demonstreze acest lucru mai ales prin prostia proprie . Traianul la fel ca restul liceelor nu au nevoie de ultimul tip de masini si de buzunarul parintiilor ca sa fie o institutie demna de urmat , pot reusi si prin modestie si unire doar pana la urma elevii aduc reputatia liceului . Succes la bac tuturor

  • Niste copilarii!
    Nu peste mult timp , vor zice :”Ce timpiti am fost”!!!

  • Pentru „marea decebalista”Ralu:Se articuleaza „traianul”.Si imi place la nebunie ca scrii Decebal cu”d”mic,de fapt asa a ajuns!!.Si n-ar fi rau sa dai si tu o tura pe la psiholog!Asa,preventiv!

  • pentru doar un cetatean… oare de ce dam dovada de prostie?… pt ca nu ne lasam jigniti de nimeni si pentru ca stim ca suntem mai buni ca si restul … hei noah … oare ce ai vrea sa ne ascundem pentru ca suntem cei mai buni dintre cei mai buni?…
    pentru felul cum a articulat ralu traianul imi cer scuze dar noah cu asemenea cuvinte sau nume nu ne prea ocupam in general ..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura