ActualitateFlash

Zăpadă de aproape un metru grosime în stațiunile montane din județ

poza-partia-de-ski-parang-1      Câteva mii de turişti sunt prezenţi în staţiunile montane din judeţul Hunedoara, în majoritatea acestora locurile de cazare fiind ocupate de Revelion în proporţie de peste 90 la sută, potrivit estimărilor salvamontiştilor.  Toate pârtiile de schi din Straja, Râuşor şi Parâng sunt funcţionale, iar grosimea stratului de zăpadă se apropie de un metru.

“Este foarte frig, dar vremea este superbă pentru schi. În staţiunile Straja, Râuşor şi Parâng stratul de zăpadă măsoară între 80 şi 90 de centimetri. În Straja, gradul de ocupare a staţiunii depăşeşte 90 la sută şi, cu mare greutate, se mai poate găsi un loc de cazare. La fel, este şi în staţiunea Râuşor, din Retezat. În Parâng, cabanele sunt rezervate în proporţie de peste 70 la sută”, a declarat, miercuri, Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Salvamontiştii asigură serviciul de permanenţă în Straja, Parâng şi Râuşor, dar şi la Cabana Pietrele, din Retezat, locul fiind căutat în această perioadă a anului de turiştii care îşi mai doresc încă un Revelion clasic, la cabană. “La Cabana Pietrele, zăpada măsoară peste un metru, iar peisajul este de-a dreptul feeric. Aici vin turişti care ţin la Revelionul tradiţional, de cabană”, a spus Bodean.
Salvamontiştii le recomandă tuturor turiştilor să fie prudenţi, să nu consume alcool peste măsură şi să nu se îndepărteze de cabanele din staţiunile turistice pentru că ceaţa poate apărea oricând şi există riscul să se rătăcească. Orice probleme pot fi anunţate la numărul 0-SALVAMONT sau la apelul de urgenţă 112. (Sorin Blada, Agerpres)

One thought on “Zăpadă de aproape un metru grosime în stațiunile montane din județ

  • Daca lucrezi, esti somer, pensionar, student, vrei si ai nevoie sa iti schimbi situatia financiara, vrei un job serios unde sa muncesti dar sa si castigi, ai gasit locul potrivit. O sansa deosebita pentru cei care vor sa lucreze ca operatori online, part-time (3 ore pe zi) si la domiciliu. Castiguri de 300 de dolari lunar! Trebuiesc doar cunostinte minime de utilizare a calculatorului si conexiune la Internet.
    Cereti mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura