Comunitate

Zam: Internet gratuit, finanţat de Comisia Europeană

         Administraţiile locale din România se pot înscrie în programul WiFi4EU prin depunerea unor cereri pentru a obţine finanţare din partea UE în vederea instalării unor puncte de acces public şi gratuit la internet fără fir. Conducerea comunei Zam nu a dorit să rateze o astfel de oportunitate, aşa că de curând a primit vestea că a fost selectată pentru implementare.
„Finanţarea se oferă sub formă de voucher în cuantum de 15.000 de euro pentru a asigura echipamentul Wi-Fi şi instalarea acestuia în spaţii publice. Ne vom orienta către zonele cele mai circulate de la nivelul comunei, acolo unde există flux mai mare de cetăţeni. Ne-am gândit la partea centrală, în preajma primăriei, a căminelor culturale, a parcului etc. Urmează ca după ce se va stabili oferta tehnică cea mai bună să se treacă la materializarea investiţiei. La ora actuală, localnicii, pentru a beneficia de Internet, fie au abonamente la operatorii naţionali de telefonie mobilă, fie au cartele reîncărcabile.Ambele situaţii presupun costuri lunare. Există şi persoane care pur şi simplu nu îşi permit. Aşa că venim în întâmpinarea lor, dar şi a tuturor celor care vor să se bucure de acces gratuit la Internet, în spaţiul public. De câţiva ani funcţionează şi Biblionet-ul, şi în acest caz existând cerere, deci activitate. Trăind în era vitezei, încercăm să ne adaptăm pe cât posibil cerinţelor, care sunt din ce în ce mai diversificate. Informaţia se propagă rapid în mediul online, comod şi la îndemâna oricui. Şi comunicarea cu cei dragi, aflaţi la distanţă, s-a mutat tot în spaţiul virtual. Cum bugetul local este unul suficient doar pentru lucrurile de zi cu zi, banii europeni rămân şansa noastră la dezvoltare”, a spus Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam.(Magdalena Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura