Sport

WISPA Transilvania 2018 – o reuşită

Nicolae Gavrea

Între 13 şi 18 august, judeţul Hunedoara a găzduit ediţia a XVIII-a a Campionatului Mondial de Fotbal în Sală al Poliţiştilor, o iniţiativă îndrăzneaţă a WorldWide Indoor Soccer Police Association (WISPA), un proiect desfăşurat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, la care au participat circa 300 de oameni ai legii din întreaga lume, reprezentând 20 de ţări. Evenimentul derulat sub sigla WISPA Transilvania 2018 include astfel municipiul Deva pe harta competiţiilor WISPA, alături de oraşe importante precum Barcelona, Lyon, Beijing, Moscova sau Rio de Janeiro.

De altfel Luc Borlon, preşedintele WISPA, prezent la turneul de la Deva, a declarat: „M-am aşteptat să avem un mare succes în acest proiect WISPA, aici, în zonă, unde am menţinut spiritul prieteniei. Pe de altă parte, judeţul Hunedoara a câştigat o bună imagine în lume”.
Pe lângă turneul competiţiei fotbalistice care i-a reunit la Deva şi în judeţul Hunedoara, poliţiştii prezenţi la Campionatul Mondial de Fotbal în Sală al Poliţiştilor – WISPA Transilvania 2018 au desfăşurat şi o serie de activităţi turistice, de cunoaştere a judeţului nostru şi au participat joi la o prezentare pe tema prevenirii şi combaterii braconajului arheologic din Munţii Orăştiei.
Reprezentanţii IPJ Hunedoara au pregătit un material complex legat de istoria cetăţilor dacice şi de fenomenul infracţional întâlnit în ultimii 20 de ani în arealul obiectivelor înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, cel al furtului de obiecte de patrimoniu.
Tot joi, 16 august, reprezentanţii WISPA au făcut o vizită la Centrul de Plasament din Orăştie, Centrul aflat în reţeaua DGASPC Hunedoara, unde în cadrul unei acţiuni cu caracter umanitar au făcut o donaţie din partea membrilor WISPA în valoare de 1.500 de euro pentru acest centru de plasament.
Revenind la turneul de fotbal care i-a reunit pe reprezentanţii celor 20 de naţiuni în judeţul Hunedoara, să menţionăm că după desfăşurarea întrecerilor din grupe, care au fost organizate în sala de la Arsenal Park de lângă Orăştie, sâmbătă, la Sala Sporturilor din Deva, s-au disputat semifinalele şi finalele competiţiei la cele două categorii de vârstă: până la şi peste 35 de ani.
Noua campioană mondială la categoria sub 35 de ani este echipa naţională a Iordaniei, care a învins selecţionata WISPA International Juniors, iar campioană mondială la categoria formaţii peste 35 de ani este echipa poliţiştilor din Ucraina. Aceştia din urmă i-au învins în finală pe colegii lor care au alcătuit selecţionata IPA Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).
În încheierea evenimentului, echipa Iordaniei a disputat un meci demonstrativ în compania formaţiei devene Autobergamo Deva, rezultatul fiind unul de egalitate 4-4 (la pauză 0-0).
Câştigătorii competiţiei au fost recompensaţi cu diplome şi cupe înmânate de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, şi de vicepreşedintele Sorin Vasilescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura