Actualitate

„Werk Hotel & Spa” din Hunedoara, distincția „Hotelul Anului 2026”, acordată de Travelminit

Când pui pasiune și muncești, nu poate să iasă decât bine. Chiar foarte bine. Așa funcționează afacerea „Werk Hotel & Spa” din Hunedoara. Pentru că totul este impecabil aici, Werk Hotel&Spa a fost premiat în cadrul galei „Destinația Anului 2026”, desfășurată la Constanța, unde a primit distincția specială „Hotelul Anului 2026 powered by Travelminit”.

Atractivitate
Evenimentul a avut loc la Cazinoul din Constanța și a reunit reprezentanți ai industriei turismului, ai administrației și ai mediului HoReCa din întreaga țară, în cadrul uneia dintre cele mai importante competiții dedicate promovării turis­mu­lui românesc.
Potrivit regulamentului oficial al com­petiției „Destinația Anului 2026”, re­zultatele finale au fost stabilite în urma unui mecanism care a inclus votul publicului, evaluarea unui juriu de specialitate, cercetare sociologică și criterii legate de atractivitatea și dez­voltarea turistică a destinațiilor.
Categoria dedicată hotelurilor, sus­ți­nută de platforma Travelminit, a pus un accent important și pe experiențele turiștilor, recenziile clienților și sus­ținerea comunității online.
Apreciat
Situat vizavi de Castelul Corvinilor, „Werk Hotel & Spa” este una dintre unitățile de cazare cunoscute din Hu­ne­doara, remarcată pentru designul mo­dern cu influențe industriale și fa­cili­tățile dedicate relaxării și zonei wellness.
Pe platforma Travelminit, hotelul are un scor ridicat bazat pe recenziile tu­riștilor, fiind apreciat pentru confort, curățenie, restaurant și facilitățile SPA.
În mesajul transmis după gală, re­pre­zentanții hotelului au mulțumit co­mu­nității și turiștilor care au susținut uni­tatea în cadrul competiției, subliniind importanța voturilor și a sprijinului primit din partea clienților și a comu­nității locale.
Distincția obținută la gala „Destinația Anului 2026” aduce din nou Hu­ne­doa­ra în atenția industriei turistice na­țio­nale și confirmă interesul tot mai mare pentru destinațiile din vestul țării. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura