Sport

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, pe ultima sută de metri în pregătirea expediţiei din Alaska

Alpinistul Adrian Ahriţculesei (foto), din Petroşani, va pleca pe 1 iunie spre Alaska, unde şi-a propus să cuce­reas­că Muntele McKinley (Denali), cu alti­tudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-ame­ri­can şi parte a circuitului internaţional Seven Summits.

Vremea, importantă
Circuitul Seven Summits reuneşte cele mai înalte şapte vârfuri montane de pe tot atâtea continente, iar Ahriţ­culesei a reuşit să escaladeze, până acum, şase dintre acestea, inclusiv Everestul (8.848 m).
„În această perioadă mă concentrez pe ceea ce mai am de făcut. Continui antrenamentele pentru că doresc să ajung în Alaska într-o formă fizică op­timă. Ştiu ce mă aşteaptă, sper să mă aclimatizez foarte bine şi să fie vreme bună, pentru că este importantă pentru reuşita expediţiei. Am încredere că totul o să fie bine”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Adrian Ahriţculesei.
În această expediţie, el va fi însoţit de un alpinist român care trăieşte în Germania şi care este înscris în circuitul Seven Summits.
Cei doi se vor afla, pe 1 iunie, în An­chorage, diferenţa de fus orar per­mi­ţându-le ca data plecării din Bucureşti să coincidă cu cea a sosirii în Alaska. După un prim popas, ei se vor întâlni, pe 3 iunie, cu rangerii parcului natural în care se află muntele McKinley.
Cu un avion de mici dimensiuni, echipat cu schi­uri, alpiniştii vor ajunge, în ace­eaşi zi, pe gheţar, la circa 2.800 de metri alti­tudine, de unde, în funcţie de pro­gra­mul stabilit şi de con­diţiile meteo, vor par­curge etapele ne­ce­sare pentru a ajunge în vârf.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a mai încercat să escaladeze vârful McKinley în iulie anul trecut, însă atunci a fost obligat să renunţe la ascensiune, din cauza pericolului ridicat de avalanşe şi a vremii neprielnice.
Între performanţele lui Adrian Ahriţ­culesei se înscrie finalizarea „Circuitului celor 7 vulcani”, în ianuarie 2023, el de­venind astfel primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura