Vremea în următoarele două zile

14 decembrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Ultima Ora

vremea-300x277
Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii decembrie în aproape toată ţara, cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat.
LUNI. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, mai scăzute doar în zonele joase din sudul şi estul teritoriului, unde temporar va fi nebulozitate joasă, stratiformă sau ceaţă care local va persista şi cu totul izolat va fi asociată cu burniţă. Minimele termice se vor încadra între -8 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest.
MARŢI. Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată îndeosebi în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte. În cursul zilei cerul va fi variabil, dar apoi se va înnora treptat în jumătatea de vest a ţării, unde local va ploua slab, iar în nordul Carpaţilor Orientali se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări noaptea în zona de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, uşor mai scăzute în zonele joase, din sudul şi estul teritoriului, unde va persista ceaţa sau nebulozitatea joasă de tip stratiform, iar cu totul izolat şi trecător se pot semnala burniţe. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -8 grade.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Sedii noi pentru instanţele şi parchetele hunedorene

Programul privind reabilitarea, modernizarea ori construcţia unor noi sedii ale instanţelor ori parchetelor a fost parafat printr-un memorandum aprobat de...

Renunţă la jucătorii fiţoşi

Ionuţ Stelescu, antrenorul echipei Universitatea Petroşani, a afirmat că pe perioada vacanţei de iarnă se va încerca eliminarea din lot...

Tur încheiat prea rapid

Echipa de fotbal Inter Petrila a avut o primă jumătate de campionat foarte bună, reuşind o serie de şase partide...

Închide