Actualitate

Voucherele sociale vor ajunge la persoanele defavorizate prin Poșta Română

Poşta Română va distribui vou­che­­rele sociale pe suport elec­tronic pentru sprijinirea per­soa­nelor vulnerabile. Trei mili­oane de persoane vor beneficia de aceste vouchere.

La domicilii
Poşta Română a semnat la sediul Ministerului Investiţiilor şi Pro­iectelor Europene (MIPE) conven­ţia pentru distribuirea voucherelor sociale pe suport electronic. Documentul semnat de ministrul de resort, Marcel Ioan Boloş, şi di­rectorul general al operatorului na­ţional de servicii poştale, Valentin Ştefan, reglementează modul în care cardurile vor fi distribuite be­neficiarilor.
Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile acestora, într-un termen de ma­xi­mum cinci zile lucrătoare de la pri­mirea acestora din partea emi­tenţilor autorizaţi, întreaga pe­ri­oadă de valabilitate a convenţiei fiind de 18 luni de la semnarea do­cumentului.
„Prin semnarea acestei con­venţii, Poşta Română subliniază, încă o dată, rolul strategic pe care îl are între instituţiile statului român, realizând legăturile dintre acestea şi cetăţeni. Mă bucură faptul că ră­mânem la acelaşi nivel de în­cre­dere pentru Executivul României, prin desfăşurarea acestui program extraordinar de important pentru segmentul populaţiei care are atâta nevoie de sprijin în această perioadă grea, marcată de criza economică”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulne­ra­bile urmează să primească car­durile emise pentru programul tem­porar „Sprijin pentru România”, care are alocat un buget de 3,1 mi­liarde lei, prin bugetul MIPE şi din fonduri europene nerambursabile.
Ministrul Investiţiilor şi Proiec­telor Europene, Marcel Ioan Boloş, a semnat contractele pentru emi­terea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor de­favorizate. Câştigătorii achiziţiei directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo şi UpRomania.
Banii, oferiţi în patru tranşe până la sfârşitul acestui an, vor putea fi folosiţi pentru cumpărarea de pro­duse alimentare de bază şi/sau pen­tru asigurarea de mese calde.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura