FlashPolitica si administratie

„Votaţi pentru viitorul partidului, nu pentru trecutul lui”

Sorina Popa05 udrea (1)

Elena Udrea s-a aflat, ieri, la Deva, pentru a-şi susţine moţiunea cu care se prezintă pe 23 martie, la Congresul de alegeri pentru preşedinţia PDL. Din capul locului, lucrurile au decurs altfel decât atunci când Vasile Blaga a venit la Deva, în campanie, pentru scaunul de şef al democrat-liberalilor.
„Este nevoie de un nou început”
Toată lumea prezentă la şedinţa de ieri, de prezentare a moţiunii Elenei Udrea, a fost de acord că ea are cel puţin două avantaje, faţă de Vasile Blaga, în această campanie. „Sunteţi femeie, şi sunteţi şi frumoasă. Ca atare, aveţi nişte avantaje”, i-a spus Elenei Udrea un coleg de partid la Deva. În aceste condiţii, misiunea blondei de la Golden Blitz a fost mult uşurată. Dar ea a fost extrem de bine pregătită şi a vorbit în faţa asistenţei o oră fără întrerupere, transmiţând membrilor PDL prezenţi un mesaj curajos, de reconstrucţie a partidului. Ea a primit mai multe buchete de flori de la colegii de partid din judeţ.
„Pentru PDL, momentul este extrem de important. Sigur vă pasă de drumul pe care partidul îl va urma după data de 23 martie. Vin în faţa voastră, deoarece cred că este nevoie de un nou început pentru PDL. Cine vrea să stea cu noi, bine, cine nu, să plece acum. Trebuie să ne bazăm doar pe cei care vor să lupte. Putem fi, din nou, o alternativă în care oamenii să creadă. USL a produs 100.000 de şomeri noi, a scumpit totul, a introdus noi taxe şi impozite. Noi trebuie să vorbim cu electoratul. Dar, dacă liderii partidului nostru nu o fac, atunci cine să facă treaba asta? Din păcate, la noi, fiecare a ales să se salveze pe el, de aceea am scăzut în sondaje, de aceea au plecat oamenii de la noi din partid. De aceea PDL are nevoie de o schimbare bruscă. Şi este nevoie de toţi cei care mai vor în PDL. Trebuie să ne bazăm pe fiecare membru al nostru, ca să învingem. În scurt timp, oamenii îşi vor da seama de guvernarea USL. Noi trebuie să recăpătăm încrederea oamenilor”, a declarat Elena Udrea, la Deva.
„Nimic nu mă împiedică să mă bat cu actuala putere”
Udrea a mai afirmat că nu are nici o complicitate cu nimeni. „Nimic nu mă reţine să mă bat cu Puterea. Nu am lăsat nici un schelet în minister, nu am nimic de ascuns. Nu există nimic de care să-mi fie ruşine. Nu există nici o piedică ca să nu mă lase să mă lupt cu USL. Ca atare, vă cer să aveţi încredere să pornim pe drumul victorios. Pe 23 martie, votaţi pentru viitorul partidului, nu pentru trecutul lui”, le-a spus Elena Udrea colegilor din organizaţia judeţeană Hunedoara a PDL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura