FlashPolitica si administratie

Vot unanim pentru conducerile organizaţiilor municipale ale PSD Deva şi Hunedoara

Natalia Bumbac 05 alegeri psd (1)

Organizaţiile municipale ale PSD Deva şi Hunedoara şi-au ales vineri, 15 mai, structurile de conducere. În ambele cazuri, candidaţii care s-au înscris pentru funcţiile de preşedinte şi preşedinte executiv, dar şi pentru celelalte structuri de conducere, au fost votaţi în unanimitate de către delegaţii prezenţi la conferinţele celor două organizaţii.
Astfel, pentru şefia PSD Deva, a fost ales medicul Ioan Demeter, cel care a deţinut funcţia de preşedinte interimar, pentru cea de preşedinte executiv fiind votat Petru Lobonţ, care, de asemenea, a deţinut interimatul pe aceeaşi funcţie. La Organizaţia municipală a PSD Hunedoara a fost ales preşedinte Dan Bobouţanu, iar Viorel Răceanu, cunoscut ca primarul cel mai longeviv al municipiului, a fost ales preşedinte executiv.
Pregătiri pentru următoarea bătălie electorală
Printre principalele obiective ale celor două organizaţii se numără câştigarea alegerilor locale de anul viitor. Potrivit preşedintelui  organizaţiei judeţene a PSD, Laurenţiu Nistor, candidaţii care vor fi trimişi în bătălia electorală vor fi desemnaţi în urma unor sondaje de opinie, iar cel mai bun va intra în cursă. De aceeaşi părere a fost şi fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, care a arătat în discursul de la conferinţa PSD Deva că doar un candidat puternic şi carismatic poate duce la câştigarea fotoliului de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Dacă la Deva, numele candidatului pentru primăria municipiului este incert, pentru cea a municipiului Hunedoara se pare că există un favorit. Din declaraţiile liderului PSD Hunedoara, este posibil ca Dan Bobouţanu să fie candidatul pentru funcţia de edil al municipiului.
Se opun plecării lui Dragnea din fruntea partidului
Înainte de a supune la vot noua conducere a Organizaţiei PSD Deva, liderii partidului prezenţi la conferinţă au adus în atenţie câteva aspecte care ţin de viaţa formaţiunii politice. Cu această ocazie, Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, a vorbit despre situaţia în care se află preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, după condamnarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind organizarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. „De aici, de la conferinţa de alegeri de la Deva, vă propun, stimaţi colegi, să îl susţinem pe Liviu Dragnea, în continuare, ca preşedinte executiv al PSD şi să susţinem echipa aleasă la congres: Victor Ponta, preşedinte; Liviu Dragnea, preşedinte executiv al partidului. Cred că nimeni nu se opune ca acel om să plece din funcţiile politice şi administrative în momentul în care este condamnat pentru corupţie, abuz în serviciu şi luare de mită. Dar, când un om este condamnat că a făcut campanie, nu putem privi atât de uşor, încât să spunem că ne dorim să scăpăm de un coleg de-al nostru. Liviu Dragnea şi-a dat demisia din funcţia de ministru, ceea ce dovedeşte că are demnitate, dar noi îl susţinem să rămână în continuare în funcţia politică. El nu a fost condamnat pentru fapte de corupţie, ci pentru faptul că a îndemnat cetăţenii să participe la vot, cei 7,4 milioane de cetăţeni care şi-au dorit ca Băsescu să plece”, a declarat în cadrul conferinţei de alegeri, deputatul Laurenţiu Nistor, liderul social-democraţilor hunedoreni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura