Comunitate

Vorța: Se lucrează la capela mortuară de la Visca

Magdalena Șerban

Capelele nu sunt un moft în mediul rural, ci o mare necesitate. Din păcate, nu mulți edili au înțeles asta și nu dau atenție sporită acestui lucru, fapt care determină ca acele comunități pe care le conduc să rămână agățate în timp. Vorța, deși administrație publică mică, s-a mișcat în direcția bună.

Urmează încă una
„Am început lucrările la capela din satul Visca, construcție din fonduri proprii și pe domeniul public. Este pri­ma, la nivel de comună, la ora actuală. Va fi foarte mare, fiind prevăzută cu cel puțin 4 locuri. Probabil va fi cea mai mare capelă din mediul rural. Ideea este să facem una în fiecare sat apar­ținător. Nu am mers în parteneriat cu bisericile, dorind ca toată lumea să aibă acces la acest serviciu, indiferent din ce religie provine. Este un drept al tuturor și vrem să sprijinim întreaga comu­nitate. Urmează capela din satul Vorța, avem proiect și pentru aici și o vom dezvolta tot din visteria proprie. Cred că anii în care trăim au venit cu nevoi cu mult diferite de cele din trecut. Durerea unei înmormântări nu ar trebui să se suprapună cu muncă și un și mai mare disconfort pentru familie, priveghiul ținut acasă aducând deranj și oboseală. La capelă, va exista tot ceea ce se pretează pentru o astfel de locație, astfel încât cei aflați în suferință să-și poată jeli omul drag în liniște, ocu­pându-se de cele sfinte pentru sufletul acestuia. De asemenea, con­sider că fiecare sat trebuie să aibă aceleași facilități cu celelalte, să nu existe decalaje. Nu avem noi bani mulți la buget, dar ne chinuim să cântărim lucrurile prioritar și să facem cât mai multe, limitându-ne la alocări, dar ac­ce­sând și proiecte pe di­fe­rite filiere guver­na­mentale și euro­­pene pentru a ob­ține fi­nan­țări cu care să im­ple­me­ntăm pro­grame de inves­tiții”, a transmis Emil Radu Bureană (foto), primarul din Vorța.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura