Vor un parteneriat pentru rezervaţia de zimbrii

Administraţia publică locală din Haţeg intenţionează să încheie un parteneriat cu Direcţia Silvică şi Consiliul Judeţean Hunedoara, dacă şi aceste instituţii vor fi interesate, pentru a extinde rezervaţia din Pădurea Slivuţ.
Unul din simbolurile Ţării Haţegului ar putea deveni un centru turistic important, dacă planurile edililor vor avea finalitate şi se va obţine şi finanţarea necesară. Proiectul este la nivel de intenţie şi urmăreşte atragerea fondurilor europene pentru extinderea rezervaţiei de zimbri, unde s-ar amenaja şi un punct dedicat Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului. „Suntem în discuţii cu Romsilva, noi am vrea să intrăm în parteneriat cu ei şi să facem o extindere a rezervaţiei, să facem un proiect european, prin care să atragem fonduri în acest sens. Vrem să ne implicăm şi poate va dori şi Consiliul Judeţean să intre în acest parteneriat. Ne-am gândit că am putea amenaja şi un spaţiu în cadrul rezervaţiei dedicat Geoparcului Dinozaurilor. Am putea face acolo un loc care să promoveze şi Parcul Dinozaurilor, să profităm de faptul că foarte mulţi turişti vizitează rezervaţia de zimbri din Haţeg”, a declarat Marcel Goia, primarul oraşului Haţeg. Edilul menţionează că proiectul este încă la stadiul de intenţie, însă parteneriatul ar putea pune mai bine în valoare atracţiile turistice din Ţara Haţegului, inclusiv rezervaţia de zimbri, care este mândria localităţii. (M. Gânju)

One thought on “Vor un parteneriat pentru rezervaţia de zimbrii

  • 10 septembrie 2012 la 0:36
    Permalink

    Oare nu se poate gasii o metoda sa se inmulteaza zimbrii aia ? Ca cine stie cat or sa mai traiasca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La Balşa, şcoala poate începe!

Încă puţin până ce clopoţelul va suna de intrare pentru elevi. La Balşa, doar elevii din clasele I-IV se vor...

Gloria, lideră la… împărţirea norocului

Echipa Gloria Geoagiu este prima clasată în ierarhia Ligii a IV-a, după primele patru etape, graţie unui context norocos, însă...

Şef nou la Poliţia municipiului Hunedoara

Printr-o dispoziţie a şefului IPJ Hunedoara, comisarul şef Eugen Petca, noul comandant al Poliţiei municipiului Hunedoara, şi-a luat în primire...

Închide