Vor spectacol şi bonusul defensiv

Ciprian Marinuţ

Alexandru Lupu, antrenorul echipei de rugby Ştiinţa Petroşani, e conştient că elevii săi au şanse minime în meciul de azi cu puternica grupare Farul Constanţa, însă, îşi doreşte măcar obţinerea punctului bonus defensiv, care se acordă pentru înfrângere, la mai puţin de şapte puncte.

Nu fac figuraţie
Suspect de leziune la coloană după accidentarea suferită în partida din deplasare cu Rulmentul Bârlad, antrenorul Ştiinţei s-a prezentat încă de luni, când a aflat că este în afară de orice pericol, la antrenamentele echipei. Tehnicianul susţine că Ştiinţa  îşi doreşte să facă spectacol, chiar dacă are şanse minime la victorie în partida de azi, ora 11.00, de pe teren propriu, cu Farul Constanţa. „Am avut timp minim de pregătire, avem patru jucători indisponibili, însă nu ne vom da deoparte. Farul e o echipă super-puternică, cu neozeelandezi şi georgieni în lot, dar vrem să dăm o replică onorabilă. Sper să obţinem măcar punctul bonus defensiv”, a spus Alexandru Lupu, care a precizat că e sigur că el nu va intra în teren, întrucât medicii i-au recomandat o perioadă de recuperare de minimum 10 zile.

Seriozitatea aduce supravieţuirea
Ştiinţa vine după două înfrângeri cu Steaua şi Bârlad şi o victorie cu Timişoara, iar preşedintele clubului, Ilie Răscolean, crede că echipa are şanse să evite retrogradarea din Divizia naţională, dacă va aborda meciurile cu seriozitate maximă. „Ne va fi foarte greu, pentru că Farul Constanţa este a doua echipă ca valoare după Steaua. Noi ne vom mobiliza şi vom trata partida cu mare seriozitate. Obiectivul nostru este menţinerea în Divizia Naţională şi sper să-l îndeplinim. Din păcate, băieţii sunt puţin obosiţi după deplasarea la Bârlad şi sâmbătă vom avea o altă deplasare lungă la Iaşi”, a declarat Ilie Răscolean, preşedintele echipei.

One thought on “Vor spectacol şi bonusul defensiv

  • 20 aprilie 2010 la 17:30
    Permalink

    Buna ziua,
    Va rog frumos sa-mi dati si mie o adresa de email unde va pot scrie dumneavoastra si celor de la Centrul Sportiv de Gimnastica Deva.
    Lucrez in strainatate si nu am posibilitatea sa vin la fata locului.
    Va multumesc!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A vrut să-şi omoare tatăl vitreg

După mai multe pahare băute împreună, doi bărbaţi din Simeria s-au luat la harţă. Nu a mai durat mult, până...

Ofertele poliţiştilor au ajuns la „Decebal”

În doar două zile de la începerea campaniei de depunere a dosarelor pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ al Ministerului

Gura lumii

Cică săgetătorul din sudul judeţului, care a sărit direct din costumul de striper în cel de director, nu a fost

Închide