Politica si administratie

Voiculescu vrea o nouã suspendare a preşedintelui. Ce zic parlamentarii hunedoreni?

  Sorina Popa

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu (foto stânga), a declarat, ieri, că o nouă suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu (foto dreapta) este posibilă la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lui noiembrie.”O consider posibilă şi legitimă (o nouă suspendare, n.red.).

Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nici o problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice“, afirmă Dan Voiculescu.
Iată ce spun unii dintre liderii politici locali despre această declaraţie vizând o nouă suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu.

Decide conducerea USL
Cosmin Nicula, senator PSD, susţine că „decizia se va lua în cadrul USL, nu de căte fiecare membru în parte. Dacă va fi o asemenea hotărâre, cu siguranţă ea va fi adoptată de către conducerea Uniunii. Pe mine, la această oră, o asemenea decizie mă depăşeşte”.

„Guvernanţii să vadă de economie”
Iosif Blaga, deputat PDL, crede că în USL sunt şi oameni cu scaun la cap, care să nu accepte o asemenea propunere, venită din partea lui Dan Voiculescu. „Cred că unii dintre membrii de partid vor să facă rău formaţiunilor politice. Asemenea acţiuni, cum este aceea de a-l suspenda din nou pe preşedintele ţării, nu doar că nu sunt bune, ci sunt chiar nocive. În loc ca guvernanţii să vadă de economie, de relaţiile externe, să se ocupe de autostrăzi, că nu se lucrează nici pe cea care se construieşte între Deva şi Orăştie, fac tot altceva. Nu sunt bani, asta e problema”, a declarat deputatul Iosif Blaga.

Nu există un calendar al suspendărilor
Bogdan Ţâmpău, deputat PNL, susţine că „nu există un calendar al suspendărilor lui Traian Băsescu. Dacă de acum încolo, preşedintele ţării va încălca Constituţia sau îşi va depăşi atribuţiile, atunci, o nouă suspendare este absolut necesară”.

3 comentarii la „Voiculescu vrea o nouã suspendare a preşedintelui. Ce zic parlamentarii hunedoreni?

  • pe inexistentul senator partan dorin de ce nu-l intrebati?acest mare nimic al politicii hunedorene/ah era sa uit nu stie, s-ar putea intoarce iar in pdl

  • Îngânfatul ăla de Nicula Cosmin, de la ,,ungerea,, din senat şi mai dinainte, este întradevăr DEPĂŞIT de toate!!!…nu-l interesează decât ciolanul!!!…,,un troglodit,, – vorba Lui Panfutie!!!…nu a fost în stare de nimic!!!…şi mai vrea un mandat , nu….???!!!Acum a adunat ceva bani şi va trebui să-şi cumpere locul pe lista PSD din USL !!!…să vedem cât dă la Panfutie pentru poziţia de pe listă!!!…chiar că nu vă doare-n cot de alegători!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura