Actualitate

Voiau să prindă mistreţul şi au prins un urs

Maximilian Gânju

Mai mulţi indivizi au pus capcane în zona Polatişte din Parâng în urmă cu circa o lună de zile, urmărind să prindă căpriori sau porci mistreţi, însă în laţuri a intrat un urs.
Cei bănuiţi de braconaj sunt nişte angajaţi de la exploatările forestiere din zonă ce cunoşteau cu precizie potecile pe care trec animalele. Indivizii aveau în plan să ţină o petrecere şi şi-au dus un porc domestic, dar animalul a fost mâncat într-o noapte de un urs.
„Aveau un porc de circa 100 de kilograme şi ar fi trebuit să-l taie pentru chef. A venit ursul, ceea ce e şi normal în zona respectivă, le-a rupt ţarcul unde-l ţineau şi l-a mâncat. Aşa că s-au gândit să pună laţuri pentru a prinde un mistreţ pe care să-l taie, dar în capcană a intrat tot un urs. Când au văzut ursul de aproape 200 de kilograme în laţuri, au fugit”, spun surse demne de încredere.
Cercetările în acest dosar de braconaj sunt continuate de poliţiştii din Petroşani, însă până acum n-a fost pus nimeni sub acuzare. Ursul captiv în capcanele braconierilor avea circa 3,5 ani, 150 de kilograme şi fost descoperit de paznicul fondului de vânătoare. După ore de muncă, a fost eliberat de jandarmi şi rangerii Echipei de Intervenţie Rapidă Specializată constituită în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura