Actualitate

Avram Iancu declară, după ce a ajuns la Giurgiu: „Împing limitele umane la extrem; este subţire linia dintre a merge mai departe şi a renunţa”

Avram Iancu (foto), bibliotecarul din Petroşani care înoată de-a lungul Dunării de la izvoare până la Sulina, fără costum de protecţie, a declarat sâmbătă, în Portul Giurgiu, că „împinge limitele umane la extrem“, punctând că „pur teoretic, există posibilităţi de abandon“.
„Astăzi împlinesc 75 de zile de efort continuu, azi am înotat 39 de kilometri, ieri 46 de kilometri, deci aceste limite umane pe care doresc să le împing la extrem chiar sunt împinse la maximum la extrem şi este o vorbă din bătrâni: «Nu zice hop până nu sari pârleazul!» Până la kilometrul «0» mai sunt aproape 500 de kilometri, 13 zile de înot în care se poate întâmpla orice, totul este foarte greu şi din punct de vedere mental. Sper să reuşesc să duc până la capăt această cursă, este foarte subţire linia aceea dintre a merge mai departe şi a renunţa. Sper că voi reuşi, mai ales cu atâta căldură din partea românilor. Cred că voi reuşi să găsesc energia necesară. Nu am avut un punct în care am vrut să renunţ pentru că nu iau în calcul aşa ceva, dar, pur teoretic, există posibilităţi de abandon“, a precizat Avram Iancu.
El a fost întâmpinat, în Portul Giurgiu, de primarul municipiului, Nicolae Barbu, şi o mulţime de susţinători. „Suntem emoţionaţi şi totodată fericiţi pentru această iniţiativă, astăzi te primesc în numele administraţiei oraşului Giurgiu, în numele şi în calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Riverane Dunării cu sediul la Ulm şi, zicem noi, că prin această acţiune faci bine şi faci întreg poporul român să fie mândru“, a declarat Nicolae Barbu.
Primarul Barbu i-a oferit lui Avram Iancu o scrisoare de felicitare din partea Primăriei şi a Consiliului Local şi două plachete care să marcheze trecerea acestuia prin municipiul Giurgiu. Înotătorul român a spus că „o eventuală victorie finală nu va fi doar o performanţă personală, ci comună, a noastră, a tuturor românilor“.
„Mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru primirea aceasta deosebit de călduroasă, în apă este destul de frig şi o asemenea căldură chiar este benefică. Am ajuns în acest port dunărean, Giurgiu, este un lucru important pentru mine că am ajuns aici, dar mai important este faptul că acest efort supraomenesc pe care îl fac degajă emoţie, astfel încât se concretizează în dorinţa dumneavoastră de a fi alături de mine. Constat faptul că o eventuală victorie finală nu va fi doar o performanţă personală, ci comună, a noastră, a tuturor a românilor, şi, până la urmă, a umanităţii, sper să reuşesc să duc la final această premieră mondială. Mi-aţi încărcat bateriile cu multă energie“, a încheiat Avram Iancu.
Înotătorul român care, la data de 30 august 2016, a traversat înot Canalul Mânecii în aproape 18 ore, şi-a propus ca în acest an să fie primul din lume care parcurge toată lungimea Dunării numai în slip, fără protecţie termică. Au trecut 75 de zile de când bibliotecarul din Petroşani înoată zilnic pe traseul de la izvoarele Dunării la Sulina. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura