Vochitoiu mai asteaptã

 Sorina Popa

Ieri, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a depus dosarul cu hotărârea legată de excluderea lui Haralambie Vochiţoiu (foto), preşedintele organizaţiei municipale Petroşani a PSD, din partid, la Comitetul Naţional Executiv al partidului. Potrivit statutului PSD, acest organism executiv este cel care va decide ce soartă va avea Haralambie Vochiţoiu.
„Ceea ce s-a întâmplat, mai exact faptul că s-a votat să fiu dat afară din partid, încă nu mă afectează. Este, deocamdată, doar o propunere şi nimic mai mult. Oricum, eu nu mă agăţ de un scaun şi nu stau într-un partid unde nu sunt dorit. Însă, până acum, nu sunt exclus din PSD. Am înţeles că va veni o comisie de la centru la Petroşani, să vadă cum s-a ajuns la această hotărâre, ca eu să fiu dat afară din partid. Dar să se înţeleagă, nu stau cu forţa niciunde”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Haralambie Vochiţoiu, încă liderul PSD Petroşani.
Referitor la cele declarate de Vochiţoiu, Laurenţiu Nistor, liderul social-democraţilor hunedoreni, ne-a confirmat că este posibil să vină în judeţ o  comisie de la centru să mai facă o analiză, înainte să se voteze propunerea Biroului permanent judeţean de excludere din partid a lui Vochiţoiu. Propunerea va fi discutată într-o următoare şedinţă a Comitetului Naţional Executiv a partidului, a declarat liderul pesediştilor hunedoreni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vochitoiu nu-si platea angajati de la firmele lui dar avea bani pentru masini luxoase chiar pe timp de criza,cetatenii nu-l mai suportau cu discursurile lui invechite.

  • Rasmerita,ti-ai rupt dintii in c.u.r.u.l.lui Hari.Cosmine si tu nu fii nervos ca-ti accelerezi hepatita de la Murarasa...

  • Da, sa vina o comisie de medici psihiatrii si psihologi sa analizeze acest animal cu fata umana. Tipul este gretos ca si caracter. La el totuyl este o cacofonie. Inselaciune, fals, uz de fals, santaj si linsaj de presa,masluirea alegerilor etc. Asta este Vochitoiu un HOT ORDINAR, UN ESCROC.

  • Ce oameni rai!De ce vreti sa-l linsati pe Vochitoiu?Pentru ca a ramas singurul care se mai opune lui Riti?Cred ca totusi acesti rauvoitori s-au bucurat prea repede...N-au stiut ca Vochitoiu e prieten ce Ponta!

  • Bai soferu lu Botgros, esti Vochitoiu in persoana si NU ESTI PRIETEN CU PONTA. Te iluzionezi.

    Victor!

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

5 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

5 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

o zi ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

o zi ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago